Coronavirus. Parlamentul ia măsuri pentru protecţia demnitarilor

Andreea Cosma |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat joi un program de măsuri privind intensificarea activităţii de protecţie sanitară a demnitarilor din Palatul Parlamentului, transmis de Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulator şi Medicină Preventivă.

"În vederea sporirii gradului de securitate pe linia protecţiei sanitare a demnitarilor, precum şi a obiectivelor în care îşi desfăşoară activitatea, Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulator şi Medicină Preventivă, prin Secţia de Medicină Preventivă, a instituit următoarele măsuri şi responsabilităţi: intensificarea acţiunilor de supraveghere şi control privind respectarea normelor de igienă, antiepidemice şi de sănătate publică în obiectivele din componenţă; intensificarea controlului sistematic preventiv al factorilor de mediu (apă, habitat, alimente, precum şi al locului de producere, preparare, transport, depozitare şi desfacere a alimentelor) în vederea evaluării, diminuării sau eliminării riscurilor pentru sănătate generate de aceştia, inclusiv obiectivizarea calităţii acestora prin determinări de laborator; obţinerea de informaţii epidemiologice privind zonele sau regiunile din ţară şi din străinătate cu risc crescut şi propunerea de măsuri ce urmează a fi instituite", se arată în documentul aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

O altă măsură vizează instituirea şi asigurarea informării operative pe orizontală şi verticală cu privire la situaţiile ce reprezintă urgenţe sanitaro-antiepidemice.

Cu scopul de a delimita răspândirea coronavirusului se mai propune ca în punctele de acces supravegheate de către Serviciul de Protecţie şi Pază să existe un control al temperaturii corporale (cu un termometru noncontact asigurat-procurat de către Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulator şi Medicină Preventivă. În situaţia în care se depistează o persoană febrilă, aceasta va fi preluată de către cabinetul medical, unde se vor face o primă anchetă epidemiologică şi un test rapid pentru gripă.

"Dacă testul va fi negativ şi se întrunesc criteriile din definiţia de caz suspect de infecţie cu noul coronavirus se va lua decizia de testare pentru 2019-nCov la o unitate medicală specializată, transportul făcându-se cu sprijinul SMURD", mai prevede documentul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel