Arafat încurajează românii „cu simţul civic” să raporteze nevaccinații prezenți în locațiile rezervate persoanelor vaccinate

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Raed Arafat încurajează românii să raporteze cazurile în care persoane nevaccinate intră în locuri unde au acces doar cele vaccinate. Secretarul de stat atrage atenția că atât persoanele în cauză, cât și operatorii economici, vor fi amendați.

Discotecile, cluburile, sunt rezervate numai persoanelor vaccinate, iar dacă intră acolo şi alte persoane, atunci organizatorii vor fi amendaţi pentru acest lucru. Iar oricine e binevenit să anunțe autoritățile, dacă constată astfel de nereguli, a declarat Raed Arafat miercuri, după ședința de Guvern în care au fost aprobate măsurile de relaxare care intră în vigoare de la 1 august.

„Organizatorul trebuie să înţeleagă foarte clar, el sau cine organizează va fi amendat şi amenzile nu sunt mici în aceste condiţii. Dacă undeva unde clar trebuie să intre numai vaccinaţi nu se controlează, orice persoană de acolo cu simţul civic poate să pună mâna pe telefon şi să anunţe. Şi acest lucru chiar îl recomand. Dacă cineva intră într-o zonă unde se ştie că trebuie să intre numai vaccinaţi şi vede că nu se controlează deloc şi nu se întreabă de hârtie, de orice dovadă dacă eşti vaccinat, înseamnă că organizatorul încalcă regulile şi legea. Şi aici clar se pot sesiza organele de control, organele de control vin, verifică, dacă găsesc persoane nevaccinate acolo, care nu pot proba vaccinarea, prin sondaj, se poate persoana respectivă să fie amendată conform legii” a explicat Raed Arafat, potrivit Știrile PRO TV.

 

Arafat: „Să se asigure că cei care intră sunt persoane care deţin dovada vaccinării”

 

Secretarul de stat a făcut un apel la cei care deţin astfel de localuri să aplice regulile şi să verifice dacă cei care intră acolo sunt vaccinaţi.

„Dacă ajungem şi spunem, da, doar vaccinaţi şi ei încalcă regulile şi lasă pe oricine să intre, riscul este să vedem că măsurile sunt ineficiente şi să reia alte măsuri mai stricte. Rugămintea din partea noastră este ca ei să aplice regulile şi să verifice şi să se asigure că cei care intră sunt persoane care deţin dovada vaccinării”, a transmis Arafat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel