Țara în care au fost raportate 0 îmbolnăviri cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Noua Zeelandă nu a înregistrat niciun caz nou de COVID-19 în ultimele 24 de ore, o premieră după data de 11 martie, au anunţat luni autorităţile sanitare din această ţară, citate de DPA

Ashley Bloomfield, Directorul-General pentru Sănătate din Noua Zeelandă, a declarat într-o conferinţă de presă organizată luni că faptul că niciun caz nou de contaminare nu a fost înregistrat în ultimele 24 de ore reprezintă un motiv de sărbătoare, dar şi-a îndemnat totuşi compatrioţii să rămână vigilenţi.

„În mod clar, aceste cifre sunt încurajatoare astăzi, dar este vorba despre un moment singular în timp", a precizat oficialul neozeelandez.

Noua Zeelandă şi-a relaxat măsurile stricte de izolare a populaţiei la domiciliu pe 29 aprilie, iar Ashley Bloomfield a avertizat că noile cazuri care ar putea să apară după această dată ar putea să nu fie incluse în eşantioanele de persoane testate.

„Testul adevărat va veni spre sfârşitul acestei săptămâni, dacă ţinem cont de sfârşitul perioadei de incubaţie a virusului şi de perioada de timp necesară pentru ca oamenii să înceapă să prezinte simptome", a spus el. Guvernul Noii Zeelande va lua o decizie în privinţa unei relaxări şi mai ample a restricţiilor pe 11 mai.

Această ţară a raportat un total de 1.487 de cazuri de COVID-19, inclusiv 20 de decese, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel