ALERTĂ în Cluj: 295 de doze de vaccin COVID-19 au fost PIERDUTE

vaccin_anti_covid_persoane
Un număr de 295 de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost ratate în judeţul Cluj, dintre care aproximativ 240 la Institutul de Gastroenterologie din Cluj-Napoca, din cauza unui frigider defect.

"Din 295 de doze ratate în judeţ, vreo 240 au fost la Institutul de Gastroenterologie. S-a defectat frigiderul; a fost cumpărat nou pentru vaccinare. Dimineaţa au constatat că temperatura era de 20 de grade Celsius, în loc de 6. Vaccinurile n-au mai putut fi folosite", a declarat, luni, pentru AGERPRES, prefectul Mircea Abrudean.

Vaccinurile de la Institutul de Gastroenterologie erau destinate medicilor, care au fost reprogramaţi.

"Erau destinate etapei 1, pentru medici. Dar au fost reprogramaţi, s-au repartizat în alte părţi, s-a rezolvat problema", a mai spus prefectul Mircea Abrudean.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close