446 de români au făcut COVID-19 după rapel

medicul valeriu gheorghita
medicul valeriu gheorghita

Aproape 4.000 de români s-au infectat cu SARS-CoV-2 după ce au primit prima doză de vaccin împotriva coronavirusului, iar alte 446 au făcut COVID-19 după rapel. Coordonatorul campaniei de vaccinare, colonelul dr. Valeriu Gheorghiță, a declarat măsurile restrictive trebuie păstrate.

După prima doză de vaccin, în perioada 27 decembrie 2020 – 21 februarie 2021, un număr de 3.969 de persoane, reprezentând 0,49% din numărul persoanelor vaccinate cu prima doză, au fost testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19 a declarat, în conferință de presă, că 95% dintre aceste persoane au fost vaccinate cu vaccinul produs de BioNTech Pfizer, 4,6% cu vaccinul produs de Moderna și 0,4% vaccinate cu vaccinul produs de compania AstraZeneca.

„Mediana timpului scurs de la momentul vaccinării până la momentul în care a fost depistată această infecție a fost de 7 zile, ceea ce înseamnă că persoanele respective au fost diagnosticate în intervalul de timp în care nu a apărut nivelul de anticorpi la un titlul protector și, de asemenea, foarte probabil vorbim de situații în care acele persoane erau fie în perioada de incubație la momentul vaccinării, fie au fost în fază de infecție asimptomatică sau au fost expuse ulterior momentului vaccinării, având în vedere că perioada de incubație pentru infecția cu SARS-CoV-2 e cuprinsă între 2 și 14 zile. Atragem atenția asupra continuării respectării măsurilor de prevenție cunoscute atât înainte, cât și după vaccinare, pentru a obține beneficii maximale în următoarea perioadă”, spune Gheorghiță.

 

Valeriu Gheorghiță: „Accentuez importanța respectării măsurilor de prevenție”

 

Potrivit acestuia, 1.052 de persoane dintre cele diagnosticate cu infecție SARS-CoV-2 după administrarea primei doze s-au prezentat deja pentru efectuarea dozei de rapel. 4,3% dintre ele, aproximativ 172 de persoane, au efectuat cea de-a doua doză în primele două săptămâni de la momentul vindecării infecției, iar restul de 880 de persoane au fost vaccinate după un interval de 2 săptămâni de la momentul vindecării.

În ceea ce privește numărul persoanelor diagnosticate cu infecție SARS-CoV-2 după administrarea celei de-a doua doză, în perioada 17 ianuarie – 21 februarie, au fost 446 de cazuri, reprezentând 0,08% din totalul persoanelor vaccinate cu rapel.

Toate aceste persoane au fost vaccinate cu vaccinul produs de compania BioNTech Pfizer, a spus dr. Gheorghiță.

„Mediana timpului scurs de la administrarea celei de-a doua doze și până la data confirmării infecției a fost de 4 zile. Reamintesc faptul că beneficiile vaccinării ating valoarea maximă la cel puțin 7 – 10 – 14 zile, în funcție de tipul vaccinului, după administrarea celei de-a doua zile. Accentuez importanța respectării măsurilor de prevenție, pentru că altfel putem avea acel fals sentiment de siguranță și să ne expunem în diverse circumstanțe infecției cu SARS-CoV-2”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

 

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy