Victor Costache, fostul ministru al Sănătății, demisionează de la 1 mai

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Fostul ministru al Sănătății, Victor Costache, a anunțat conducerea Spitalului European Polisano din Sibiu că își va da demisia începând cu 1 mai.

Fostul ministru al Sănătății, Victor Costache, a anunțat conducerea Spitalului European Polisano că își va demisia, susține directorul medical al instituției, dr. Paul Jurgen Porr. „Domnul doctor Costache a ales să-și continue activitatea în alt spital, raportul de muncă pe care îl va avea cu noi se va încheia de la 1 mai", a declarat Porr pentru Turnul Sfatului.

Amintim că fostul ministru al Sănătății, Victor Costache, a fost numit consilier onorofic în echipa actualului ministru, Nelu Tătaru, după ce acesta a demisionat din funcție în urmă cu o lună.

Acesta susține că toate programele pe care spitalul sibian le avea pe zona de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică vor continua și după plecarea fostului ministru. „Continuăm toate programele, vom derula în continuare și proiectele pe care le aveam pe chirurgie cardiovasculară cu alți doctori, din țară și străinătate", a precizat Porr.

EL va profesa în cadrului unui alt spital privat, la Brașov. „De luna viitoare, chirurgul Victor Costache va avea un contract individual de muncă în spital”, a declarat pentru Brașov TV, omul de afaceri Mihai Miron, cel care deține Spitalul privat ”Sf. Constantin” din Brașov.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel