Vaccinul împotriva coronavirusului are mai puține efecte adverse decât paracetamolul. Explicația medicilor

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Vaccinul anti coronavirus are mai puţine efecte adverse decât paracetamolul. Radu Țincu, medic primar la Terapie Intensivă, a explicat la Antena 3 de ce oamenii nu citesc prospectului unui astfel de medicament banal, însă se îngrozesc de efectele adverse ale vaccinului.

„În primul rând, paracetamolul este deja un medicament uzual pe care îl folosim cu toții fără să mai citim prospectul. Putem discuta de foarte multe alte medicamente pe care le folosim în mod uzual, care se eliberează fără prescripție medicală și care au prospecte extrem de lungi. Dacă ar fi să citim efectele adverse sau contraindicațiile, cu siguranță ne-am gândi de două ori înainte să luăm un astfel de medicament. 

Pe de altă parte, în ceea ce privește vaccinul împotriva coronavirusului, există aceste teorii ale conspirației care au fost mult timp vehiculate și amplificate, și pe baza lor, cu atât mai mult neîncrederea populației este mai mare. 

 

„Vaccinul a fost evaluat în studiile clinice pe zeci de mii de persoane”

 

Însă, ceea ce știm despre acest vaccin, știm că el a fost evaluat în studiile clinice pe zeci de mii de persoane, dar iată că am trecut și de această fază a evaluărilor din studiile clinice și am ajuns la vaccinarea a milioane de oameni. Sunt foarte mulți oameni care se vaccinează de la o zi la alta, fără a fi raportate reacții adverse importante. 

Apropo de campania de vaccinare, cu toții ne dorim să punem punct acestei pandemii și să revenim la viața normală de dinainte, va trebui să ajungem la un grad de imunizare de aproximativ  10 milioane de români. Acest lucru trebuie realizat cât mai repede, din punctul meu de vedere în prima perioadă a acestui an”, a concluzionat Radu Țincu, la Antena 3

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel