Spania aprobă vaccinul Covid-19 pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani vor putea primi vaccinul Covid-19 începând cu 15 decembrie, a anunțat marți Comisia de Sănătate Publică din Spania.

 

 

Spania va începe o campanie de vaccinare pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, după ce vaccinul Pfizer, destinat acestei categorii de vârstă, a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului și de Comitetul spaniol pentru vaccinare (La Ponencia de Vacunas), grupul de experți care stabilește strategia națională de vaccinare.

Astfel, campania de vaccinare va începe pe data de 15 decembrie. Ministerul Sănătății se așteaptă să primească 3,2 milioane de vaccinuri până în luna ianuarie, ceea ce ar fi suficient pentru a administra o primă doză tuturor copiilor din această grupă de vârstă.

Cei mici vor primi o treime din doza pe care o primesc persoanele mai în vârstă și vor primi a doua doză de vaccin opt săptămâni mai târziu. În ceea ce privește guvernele regionale, acestora le va reveni sarcina de a decide dacă vor desfășura sau nu campania de vaccinare în școli.

 

Nu toți părinții din Spania sunt în favoarea vaccinării 

 

Până în prezent, doar câteva țări au dat undă verde pentru vaccinarea copiilor mai mici, printre care Statele Unite, Mexic și Canada.

Grupa de vârstă cuprinsă între 5 și 11 ani este singura parte a populației care încă nu a primit acces la vaccin. Este, de asemenea, grupa de vârstă care a raportat cea mai mare rată de infectare (412 cazuri la 100.000 de locuitori), aproape dublu față de media din Spania (248 la 100.000).

În regiuni precum Țara Bascilor și Navarra, rata de infectare la copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani depășește 1.000 la 100.000 de copii. Al doilea grup de vârstă cu cele mai multe infecții sunt adulții cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, ceea ce corespunde vârstei părinților cu copii mici.

Ministrul Sănătății din Andaluzia, Jesús Aguirre, și-a reiterat disponibilitatea de a începe vaccinarea copiilor cât mai curând posibil "în școli, în măsura în care este posibil, sau în centrele de sănătate".

Autoritățile sanitare catalane au declarat, de asemenea, că intenționează să urmeze "planurile stabilite" pentru a vaccina minorii, "așa cum s-a procedat cu restul vaccinurilor", scrie The Local.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel