În cadrul campaniei, a fost lansat un nou sondaj menit să evalueze percepția românilor din diaspora și din țară asupra rolului organizat al predării limbii române în afara granițelor.
Întrebarea adresată cititorilor a fost: „Considerați că limba română ar trebui predată în mod organizat în diaspora?”
Sondajul, desfășurat între 16 iunie 2025 și 17 iunie 2025, a strâns 1.688 de răspunsuri. Dintre acestea, 943 de persoane (55,9%) au răspuns cu „DA”, susținând ideea unui cadru organizat și structurat pentru predarea limbii române în comunitățile românești din diaspora. În schimb, 745 de respondenți (44,1%) au ales opțiunea „NU”, exprimându-și fie reticența față de o astfel de abordare instituționalizată, fie convingerea că învățarea limbii poate rămâne în sfera familială sau informală.
Rezultatele sondajului indică o polarizare de opinii, dar și o majoritate care recunoaște importanța educației formale în păstrarea limbii materne. Faptul că peste jumătate dintre respondenți susțin predarea organizată a limbii române în diaspora arată o preocupare constantă pentru menținerea identității lingvistice și culturale a noilor generații de români născuți sau crescuți peste hotare.
Iată rezultatele sondajului:
*Votul reprezintă opinia cititorilor ȘtiriDiaspora. Oricine accesează site-ul poate vota. Nu este un eșantion reprezentativ pentru populația generală.
Despre "Limba noastră, povestea noastră"
Prin intermediul proiectului "Limba noastră, povestea noastră" încercăm să creștem gradul de informare în comunitățile de români din străinătate cu privire la oportunitățile existente de învățare a limbii române de tip „Limbă, Cultură și Civilizație Românească” - LCCR, școli de duminică, cursuri în școli publice, etc. Totodată, vom promova elitele educaționale din diaspora, cu accent pe profesorii și voluntarii implicați în predarea limbii și culturii românești.
În cadrul seriei de emisiuni „Generația globală” veți cunoaște români de succes din diaspora care au reușit în diverse domenii și care pot oferi modele de inspirație pentru tineri. Totodată, vom explora experiențele tinerilor români din diverse țări, provocările cu care se confruntă în sistemele educaționale străine și cum pot valorifica educația pentru un viitor de succes. Nu în ultimul rând, vom afla povești ale tinerilor români care au obținut burse la universități de prestigiu din străinătate și care împărtășesc strategiile lor pentru excelență în educație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News