Cinci persoane diagnosticate cu COVID-19 au fost internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), în ultimele 24 de ore, numărul celor confirmaţi fiind în scădere, iar alte zece au fost externate, a informat, marţi, Prefectura Suceava.
Potrivit sursei citate, în SJU Suceava se află internaţi, în prezent, 449 de pacienţi, 113 fiind pacienţi COVID-19, dintre care 111 în Secţia ATI.
La Spitalul Municipal Rădăuţi sunt internaţi 57 de pacienţi COVID-19 şi şapte persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.
Conform situaţiei întocmite de DSP Suceava, la nivelul judeţului se înregistrează un număr de 3.408 persoane declarate vindecate, iar cele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase şi nu prezintă simptomatologie specifică infectării cu noul coronavirus, transmite Agerpres.
În judeţ se mai află în autoizolare la domiciliu 3.021 de persoane, iar alte opt sunt plasate în carantină instituţionalizată, 29.725 de persoane, respectiv 3.111 ieşind de sub incidenţa acestor măsuri, până în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Incendiul de pădure din Spania a scăpat de sub control și amenință mari orașe din zonă
Bogdan Bolojan /
17 aug 2025, 15:50
BREAKING NEWS
Incendiul de la Jarilla, aflat duminică în a șasea zi, a depășit toate estimările și este considerat „complet scăpat de sub control” pe flancul său nordic, amenințând direct orașele Plasencia, Hervás și Salamanca. Focul, care a mistuit deja aproximativ 9.000 de hectare de pădure și vegetație, a trecut granița cu Puerto de Honduras și se află la doar 7 kilometri de frontiera provincială Salamanca, ceea ce a determinat autoritățile din Castilia și León să fie alertate cu privire la posibila extindere a incendiului pe teritoriul lor.