Raed Arafat, despre creșterea noilor cazuri de coronavirus: „Este răspândire în comunitate”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
raed_arafat
raed_arafat

460 de noi îmbolnăviri de coronavirus au fost raportate joi, o creştere uriaşă, record pentru starea de alertă. Autorităţile spun că avem transmitere în comunităţile din foarte multe zone.

Adică virusul poate fi luat în orice loc, în orice moment, fără a bănui că cei la la care îl putem lua sunt bolnavi.

Experţii mondiali estimează că acum 40% dintre cei infectaţi nu au simptome. Noile cazuri raportate în ultimele zile ne-au dus pe locul 3 în Uniunea Europeană la îmbolnăviri raportate la suta de mii de locuitori.

De la începutul pandemiei, doar în aprilie au mai fost două zile cu peste 400 de cazuri. Şi o singură zi cu peste 500. Dar atunci, oamenii respectau regulile pentru că se temeau de boală.

 

Tătaru: „Creştere a numărului de cazuri într-un context de 3 perioade de relaxare”

 

„Văd o creştere a numărului de cazuri într-un context de 3 perioade de relaxare, într-un context de nerespectare voită sau nevoită a regulilor de igienă!”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: 

Într-o declaraţie la Ştirile PRO TV, secretarul de stat Raed Arafat a subliniat că trebuie să ne protejăm tot timpul.

„Trebuie fiecare să poarte masca, să se protejeze pentru că nu ştii interlocutorul tău, cel care stă lângă tine, dacă e sănătos sau nu. Şi atunci e obligatoriu portul măştii şi respectarea distanţei. Vedeţi, infecţiile care vin acum, nu se ştie originea lor, nu se ştie de unde a fost infectată persoană. Asta înseamnă că este răspândire în comunitate în foarte multe zone. Tocmai din cauza nerespectării regulilor minime de protecţie”, spune Raed Arafat.

 

40-45% din cei infectaţi nu au simptome

 

Acum boala poate fi luată oricând, de la oricine, inclusiv de la persoane care par perfect sănătoase.

Un meta studiu internaţional a estimat că, la nivel global, 40-45% din cei infectaţi nu au simptome. Dar pot transmite virusul la fel de uşor ca un pacient infectat. Din acest motiv, este precaut să presupunem că virusul se răspândeşte, într-un procent imens, prin intermediul persoanelor asimptomatice. Aşadar, orice persoană lângă care staţi - fie că vorbiţi ori nu - şi care nu poartă mască, este un potenţial pericol”.

Când respiraţi, vorbiţi sau râdeţi, din căile respiratorii ies particule de apă, care pot avea şi virusul Sars Cov 2. Iar cei din jur se pot infecta imediat dacă aceste particule ajung pe nasul, gura sau ochii lor. Atenţie, experţii spun că particulele de apă cu virusuri rămân, plutind, o perioadă şi în aer liber.

Aşadar, purtaţi masca atunci când vorbiţi cu cineva şi încercaţi să păstraţi o distanţă de cel puţin un metru şi jumătate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel