ONU condamnă intervenţia militară rusă în Ucraina

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a condamnat miercuri, printr-o rezoluţie care nu are caracter juridic obligatoriu, intervenţia militară rusă în Ucraina, informează CNN.

În favoarea proiectului de condamnare a invaziei militare ruse au votat 141 de state, iar cinci s-au pronunţat împotriva rezoluţiei.

Reprezentanţii a 35 de ţări s-au abţinut de la vot, conform CNN.

Rezoluţia, care, spre deosebire de cele ale Consiliului de Securitate ONU, nu are caracter juridic obligatoriu, cere Rusiei să retragă "imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare de pe teritoriul Ucrainei recunoscut prin tratatele internaţionale".

Georgia va cere "imediat" aderarea la UE, afirmă partidul de guvernământ

 

Georgia va cere "imediat" să adere la Uniunea Europeană, a declarat miercuri partidul aflat la putere în această republică din Caucazul de Sud, care întreţine relaţii delicate cu Moscova, anunţul venind la o zi după ce Ucraina a solicitat integrarea în UE pe fondul invaziei ruse, relatează AFP.

Preşedintele Partidului Visul Georgian, Irakli Kobahidze, a anunţat într-o conferinţă de presă "decizia de a solicita imediat statutul de ţară candidată la intrarea în UE", adăugând că Georgia cere Bruxelles-ului să examineze "urgent" această cerere.

Acest anunţ survine la o zi după cererea expresă a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară se confruntă cu o invazie din partea armatei ruse, însoţită de bombardamente devastatoare, de integrare a Ucrainei în UE printr-o procedură specială.

Preşedintele ucrainean a primit sprijinul Parlamentului European, care a adoptat marţi cu o majoritate zdrobitoare o rezoluţie care condamnă "agresiunea" rusă împotriva Ucrainei şi cere instituţiilor europene "să lucreze pentru a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la UE".

Acest vot a fost văzut pe scară largă în Georgia - ţară care s-a confruntat în 2008 cu o intervenţie a armatei ruse, soldată prin pierderea a două regiuni separatiste - ca o oportunitate pentru propria aspiraţie de a se integra în UE, un obiectiv înscris în Constituţia sa.

Guvernul georgian îşi formulase anul trecut intenţia de a prezenta în 2024 candidatura ţării la intrarea în UE.

Georgia, la fel ca Ucraina, a semnat un acord de asociere cu UE, care nu-i oferă totuşi nicio garanţie de integrare ulterioară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel