La începutul lunii septembrie, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.
"Prin votul exprimat, judecătorii Instanţei supreme transmit un 'nu' răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept", preciza ÎCCJ într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, legea încalcă "nu mai puţin" de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept.
"Principalele motive de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securităţii juridice, al legalităţii şi neretroactivităţii legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care Guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă", arăta Instanţa supremă.
Își va da Ilie Bolojan demisia?
Premierul Ilie Bolojan afirma, în cadrul şedinţei plenului reunit al Parlamentului pentru angajarea răspunderii pe proiectele de lege din pachetul doi de reformă, că magistraţii români ies la pensie la 48 - 49 de ani şi o pensie medie în magistratură depăşeşte 24.000 de lei. Totodată, numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000 - 40.000 de lei, în mod special pentru magistraţii care au avut şi funcţii de conducere.
Ilie Bolojan a spus de mai multe ori că și-ar da demisia dacă legea nu va trece de Curtea Constituțională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News