Un incident dramatic a avut loc în fața Secției de Oncologie a Spitalului Municipal din Timișoara, unde un tânăr de 26 de ani și-a dat foc după ce a pierdut banii destinați tratamentului soției sale la jocuri de noroc.
Potrivit primelor informații, bărbatul și-ar fi anunțat soția, internată în spital pentru radioterapie, că a pierdut toți banii de tratament la păcănele. Femeia, bolnavă de cancer, i-ar fi spus că vrea să pună capăt relației. La scurt timp, tânărul s-a stropit cu benzină și și-a dat foc în apropierea clădirii spitalului. A reușit să ajungă în curtea unității medicale, unde cadrele medicale au intervenit rapid pentru a-l salva.
„A avut intenția să intre în spital, în flăcări. Noi am auzit urlete în curte și am coborât imediat. Au luat imediat măsurile de stingere, cu un stingător. Am încercat să liniștim soția și pe dânsul”, a declarat Tatiana Hagău, medic primar la Secția de Oncologie a Spitalului Municipal Timișoara, potrivit Știrile ProTV.
Surse apropiate anchetei susțin că tânărul ar fi împrumutat banii pentru tratamentul soției de la un preot, înainte de a-i pierde la aparatele de joc. Gestul său a șocat atât personalul medical, cât și trecătorii din zonă.
„Păcănelele alea au distrus mii de vieți. Eu am văzut că s-a întâmplat ceva”, a spus o femeie aflată în apropiere.
Rănitul are arsuri pe 60-70% din suprafața corpului și leziuni grave la nivelul căilor respiratorii. A fost stabilizat de echipele medicale și transportat ulterior la Spitalul Județean Timișoara. „A venit într-o stare critică, cu arsură pe o suprafață extinsă și arsuri de căi aeriene. Am început manevrele de resuscitare și stabilizare”, a declarat medicul primar Florin Aioanei, de la Spitalul Județean Timișoara.
Tânărul a fost supus unei intervenții chirurgicale în cursul nopții. Medicii spun că prognosticul rămâne rezervat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

