Ionuț, șoferul român de TIR ucis în Italia, avea 32 de ani și abia devenise tată

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Ionuț avea 32 de ani
Ionuț avea 32 de ani

Crimă sângeroasă într-o parcare din Bolzano. Un șofer român de TIR a fost ucis cu sânge rece, principalul suspect este un compatriot.

O crimă șocantă a zguduit comunitatea șoferilor români din Italia. Ionuț Marius Cal, în vârstă de 32 de ani, a fost ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o parcare pentru camioane din sudul orașului Bolzano. Tânărul, care devenise recent tată, a fost înjunghiat mortal în urma unui conflict cu un alt șofer român. Principalul suspect, Iulian Alin Brujan, de 47 de ani, a fost reținut de autorități, însă a refuzat să ofere declarații, invocând dreptul la tăcere.

Potrivit poliției italiene, incidentul s-a petrecut în jurul orei 1:00. Cei doi bărbați ar fi petrecut seara împreună, alături de alți camionagii, în parcarea destinată TIR-urilor. Martorii au povestit că atmosfera era relaxată: ascultau muzică, discutau și consumau bere. O dispută mai veche dintre Ionuț Cal și suspect ar fi fost aparent aplanată în cursul după-amiezii, însă tensiunile s-au reaprins pe timpul nopții.

Mai multe persoane aflate în zonă au relatat că au auzit țipete și strigăte disperate venind dinspre locul unde se aflau cei doi. „L-am văzut pe bărbatul atacat. Striga și a reușit să facă doar câțiva pași înainte să cadă. Am sunat imediat la urgență”, a povestit unul dintre martori pentru publicația Alto Adige.

Medicii au încercat să-l resusciteze pe Ionuț

 

Echipajele de intervenție au ajuns în câteva minute și l-au găsit pe șoferul român prăbușit la pământ, într-o baltă de sânge. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă rana profundă provocată în zona axilei stângi s-a dovedit fatală.

Imediat după atac, suspectul ar fi profitat de haosul creat pentru a fugi. Martorii au observat cum un camion a pornit motorul și a părăsit parcarea în toiul nopții — un gest care a ridicat imediat suspiciuni. Pe baza mărturiilor și imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, polițiștii italieni au organizat o amplă operațiune de urmărire. Brujan a fost prins în jurul orei 3:25 pe autostrada Brenner, în apropiere de localitatea Laimburg, în timp ce se deplasa către nord.

În cabina camionului condus de suspect au fost descoperite haine pătate de sânge, confiscate ulterior de anchetatori. Polițiștii au constatat, de asemenea, că bărbatul de 47 de ani avea urme de sânge pe corp.

Autorul crimei a refuzat să vorbească cu poliția

 

Brujan a fost dus la sediul poliției din Bolzano, unde a fost audiat de procurorul de serviciu. El a refuzat să colaboreze cu autoritățile, invocând dreptul la tăcere. Potrivit informațiilor preliminare, altercația ar fi pornit de la un motiv minor, însă ancheta este în plină desfășurare pentru stabilirea exactă a circumstanțelor crimei.

Procurorii italieni au formulat acuzații de omor calificat, comis în circumstanțe agravante. Audierea pentru confirmarea arestării va avea loc în următoarele zile.

Ionuț Marius Cal, originar din România, avea doar 32 de ani și își începuse recent o nouă etapă a vieții, devenind tată, scrie publicația Sudtirolnews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel