Ministrul Rafila: ,,Analizăm cazurile grave din spitale pentru a depista dacă Omicron este în România"

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Institutul Național de Sănătate Publică va face analize pentru a vedea dacă tulpina Omicron este deja în România. Primii supuși acestor verificări sunt pacienții în stare gravă din spitale, pentru a vedea dacă există corelații epidemiologice, a spus dr. Rafila.

 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, sâmbătă, că autoritățile se pregătesc pentru perioada ce vine, ca urmare a apariției noii tulpini Omicron, scrie Mediafax. El a adăugat că nicio țară nu poate evita infectarea cu noua tulpină.

În acest sens, INSP și rețeaua de laboratoare care efectuează secvențieri au demarat deja activitatea, iar cazurile grave din spitale vor fi în centrul acestor secvențieri. Astfel, se dorește depistarea unor eventuale legături cu tulpina Omicron.

„Cazurile grave care sunt acum în spital vor fi subiectul acestor secvențieri, să vedem dacă sunt și corelații epidemiologice, link-uri epidemiologice. Aceste tulpini ar putea fi prezente în România și dacă evoluțiile clinice ale pacienților care sunt infectați ar putea să difere față de varianta originală sau față de tulpina delta. Când discutăm de variantele de interes sunt 3 elemente care se dezbat întotdeauna: transmisibilitate, forma de manifestare a bolii, eficacitatea anticorpilor obținuți după vaccinare sau trecerea prin boală”, a spus ministrul Sănătății, scrie Mediafax.

 

Rafila: Românii care vin din țări africane, carantinați timp de 14 zile

 

De asemenea, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că a fost adoptată o Hotărâre a CNSU în baza căreia călătorii care ajung în România din sudul Africii, unde a fost depistată noua variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2, vor fi carantinaţi timp de 14 zile.

"Urmează să vedem dacă în viitor eficacitatea vaccinării se păstrează în ceea ce priveşte acest virus şi dacă evoluţia bolii este modificată faţă de varianta standard, sau faţă de varianta Delta. Astfel, călătorii români care vin din zonele respective vor fi carantinaţi timp de 14 zile, iar în prezenţa unui test negativ ei pot ieşi din carantină într-un interval de 10 zile", a declarat Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

 

Noua variantă a coronavirusului B.1.1.529 se va numi Omicron

 

Amintim că noua variantă a croronavirusului, identificată inițial în Africa de Sud și care a fost catalogată drept variantă îngrijorătoare, va fi denumită cu litera grecească Omicron, relatează Reuters.

”Varianta B.1.1.529 a fost raportată pentru prima dată la OMS de Africa de Sud pe 24 noiembrie 2021 (...). Această variantă are un număr mare de mutații, dintre care unele sunt îngrijorătoare”, a spus grupul de experți însărcinat de OMS să monitorizeze evoluția Covid-19.

Varianta Omicron 32 de mutații în proteina spike, partea virusului pe care majoritatea vaccinurilor o folosesc pentru a stimula sistemul imunitar împotriva Covid. Acesta este aproximativ dublu față de numărul asociat cu varianta Delta. Cu toate îngrijorările pe care această variantă le aduce în comunității științifice globale, oamenii de știință sud-africani spun că ”avem toate semnalele că vaccinurile sunt încă eficiente în prevenirea formelor severe de Covid provocate de noua variantă a coronavirusului”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel