Mihaela Anghel, primul român vaccinat anti-COVID: "Românii să DESCHIDĂ ochii bine. Eu n-am stat deloc pe gânduri"

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă la Matei Balş, este primul român care s-a vaccinat împotriva COVID-19. Ea a transmis un mesaj românilor după ce a primit prima doză.

După ce a primit prima doză de vaccin, Mihaela Anghel a stat de vorbă cu jurnaliștii.  

"Sunt foarte privilegiată că am fost prima aleasă pentru a fi vaccinată. O mare emoţie! Eu am primit primul pacient în acea dimineaţă, pe 27 februarie, primul pacient cu coronavirus. Nu ştiam cu ce ne confruntăm, dar uşor uşor ne-am obişnuit. Suntem cei mai afectaţi când pierdem pacienţi. Nu s-a întâmplat niciodată să avem un raport atât de mare de decese, în toţi anii de când lucrez aici.

Vezi aici IMAGINILE cu vaccinarea 

Când am aflat că sunt prima, nu am ştiut cum să reacţionez. Pur şi simplu am spus da şi am ajuns aici. Nu a durut absolut deloc, pot să spun că este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut până acum. Românilor le transmit să deschidă bine ochii şi să vină să se vaccineze, să scăpăm de greutatea asta. Să nu mai aştepte să se îmbolnăvească ei sau cei dragi pentru a realiza că există această boală.

Eu  nu am stat deloc pe gânduri, am vrut să mă vaccinez imediat. Nu vreau ca cei dragi mie să se îmbolnăvească şi nici eu.

Cel mai greu a fost mai ales la început, când nu am putut sta aproape de familie. Cel mai greu e să stăm echipaţi aşa, pacienţii nu ne pot recunoaşte. Toţi stăm ore în şir în acel echipament. Vara a fost groaznic, 5-6 ore fără apă, fără aer, doar în căldură şi transpiraţie.

Cei mai mulţi pacienţi spun că nu au nimic, că de ce i-am adus aici. Dar e din cauza lipsei de oxigen, asta duce la aceste cuvinte", a declarat Mihaela Anghel. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel