Medicamentul Remdesivir, testat în combinaţie cu alte tratamente, pentru creşterea eficienţei contra coronavirus

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Medicamentul antiviral Remdesivir, produs de compania Gilead Sciences Inc., este testat în combinaţie cu alte tratamente pentru a se stabili dacă poate fi crescută eficienţa împotriva Covid-19, informează publicaţia The Wall Street Journal.

Perspectivele în materie de eficienţă şi limitările Remdesivir, primul medicament care a demonstrat că are capacitatea de a ajuta la combaterea Covid-19, au condus la iniţierea eforturilor pentru a se vedea dacă poate funcţiona mai bine în combinaţii cu alte tratamente şi pentru a crea metode noi, mai uşoare, de administrare.

Cercetătorii verifică dacă medicamentul, produs de compania Gilead Sciences Inc., poate fi combinat cu alte tratamente antivirale, pentru a fi făcut un cocktail mai puternic de combatere a coronavirusului.

Şase teste clinice în cazul Covid-19 aflate în curs specifică verificarea eficienţei Remdesivir în combinaţie cu alte medicamente, potrivit institutului Informa Pharma Intelligence. Alte cinci teste se referă la medicamente care pot fi acordate în combinaţie cu tratamentul standard al spitalelor, care în tot mai multe cazuri este Remdesivir.

 

Remdesivir, conceput iniţial ca tratament anti-Ebola

 

De asemenea, Gilead examinează noi formule de Remdesivir, astfel încât persoanele bolnave să îl poată lua în afara spitalelor.

Remdesivir, conceput iniţial ca tratament anti-Ebola, a dovedit eficienţă şi contra Covid-19. Autorităţile de reglementare din SUA au autorizat medicamentul în procedură de urgenţă ca tratament anticoronavirus pe 1 mai, după ce eficienţa a fost demonstrată într-un test clinic. Spitalele au intensificat comenzile pentru Remdesivir.

Însă medicamentul nu este o soluţie cu eficienţă garantată automat. Cel puţin până în prezent, Remdesivir s-a dovedit a avea o eficienţă modestă în tratarea pacienţilor în stare gravă.

 

„Tratamentul standard deoarece este mai bun decât nimic”

 

Utilizarea standard a Remdesivir ca tratament anti-Covid-19 „poate induce în eroare, întrucât sugerează că este o terapie foarte, foarte bună; dar nu este. Este tratamentul standard deoarece este mai bun decât nimic”, afirmă Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA.

În testele clinice, Remdesivir a redus cu patru zile perioada de vindecare a persoanelor spitalizate în comparaţie cu un produs placebo. Pacienţii în stare gravă stau în medie 11 zile în spital. În plus, utilizarea medicamentului este limitată la spitale, deoarece este administrat printr-o infuzie intravenoasă.

 

Numeroase studii pentru a explora modalităţi de a face mai puternic impactul Remdesivir

 

În prezent, sunt în curs numeroase studii pentru a explora modalităţi de a face mai puternic impactul Remdesivir prin folosirea în combinaţie cu alt tratament care să limiteze reacţia exagerată a sistemului imunitar observată la unii pacienţi.

Cercetătorii vor să vadă dacă un medicament pentru artroză, spre exemplu, poate limita reacţia imunitară excesivă, în timp ce Remdesivir ar bloca replicarea coronavirusului în plămâni.

„Aceasta este situaţia ideală pentru mine, să existe combinaţii de medicamente care să îndeplinească funcţii multiple, pentru a ataca boala în mod holist”, afirmă Timothy Sheahan, profesor asistent de Epidemiologie la Universitatea din Carolina de Nord. Cercetătorul a participat la testele de laborator privind eficienţa Remdesivir contra coronavirusului.

 

Remdesivir în combinaţie cu terapia antiartroză Baricitinim

 

Cercetătorii testează Remdesivir în combinaţie cu terapia antiartroză Baricitinim, a firmei Eli Lilly & Co, comercializată sub numele Olumiant.

Un alt studiu verifică eficienţa Remdesivir în combinaţie cu medicamentul antiartroză Actemra, al diviziei Genentech din cadrul Roche Holding, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel