Managerul spitalului Rădăuți, apel disperat: "Am primit 25 de măscuțe de la statul roman... 25, nu 25 de mii"

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Spitalul Rădăuţi are nevoie de personal, materiale sanitare şi medicamente, în condiţiile în care a devenit unitate de suport COVID-19. Managerul unităţii a cerut sprijin de la autorităţi pentru suplimentarea personalului şi fonduri pentru echipamente şi medicamente. 

Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi, Traian Andronachi, a declarat că unitatea medicală are nevoie de personal, materiale sanitare şi medicamente, în condiţiile în care a devenit unitate de suport COVID-19.

"Dacă nu vom primi rapid ajutor este extrem de clar că nu vom rezista mult. Iar deschiderea UPU Suceava nu reprezintă o soluţie favorabilă atât timp cât nu este susţinută de secţiile necesare funcţionării, în condiţiile în care cele mai multe cazuri sunt direcţionate la noi, la Rădăuţi. Mai mult, pentru unele cazuri care sunt trimise la noi nu avem personal de specialitate. Am mai avut aproape 48 de ore şi ajutorul unor medici de la Iaşi, dar prin deschiderea UPU Suceava aceştia au plecat acolo, iar acest lucru pune o presiune şi mai mare pe cadrele medicale de la Rădăuţi", a spus Andronache.

Potrivit managerului, Spitalul Municipal Rădăuţi are 460 de paturi, iar dacă va prelua şi pacienţii de la Suceava ar însemna un plus de peste 1.200 de paturi, adică bani şi angajaţi suplimentari.

"Nu ne este ruşine sa spunem adevărul şi să solicităm sprijin de la populaţie atât timp cât sprijinul solicitat de la Consiliul Judeţean, DSP, MS, adică autorităţi ale statului în subordinea guvernului, sprijin solicitat prin adrese ca s-a îngălbenit faxul (că e urgență şi nu trimitem cu poșta), nu au primit niciun răspuns până astăzi, 29 martie 2020, ora 13.20... Ba, era să uit, am primit 25 de măscuțe de la statul roman... 25, nu 25 de mii", a mai spus managerul, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel