Managerul Spitalului Județean Suceava pune lucrurile la PUNCT: „Senatorul PSD a țipat la toată lumea. A amenințat!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Cazul senatorului sucevean Virginel Iordache, internat pe 14 mai la Spitalul Județean și transferat cu elicopterul SMURD, două zile mai târziu, la Institutul „Matei Balș”, a stârnit reacții mai ales după ce biroul senatorului a dat un comunicat de presă care pare că nu se prea potrivește cu realitatea trăită de personalul medical care l-a îngrijit, informează obiectivdesuceava.ro

„Diagnosticul pus de medicii suceveni, enterovirus și endocardită, e transformat miraculos în comunicatul senatorului în suspiciune de ”meningită bacteriană", iar presiunile și amenințările proferate în spital sunt ambalate în sintagma politicoasă ”interacțiunea cu personalul medical a fost una de respect reciproc"”, scrie sursa citată.

„Medicii au luat această decizie sub presiune și sub amenințări. A țipat la toată lumea. A amenințat. A cerut să fie transferat și a refuzat Ambulanța. Ce puteau face medicii?! Să-l ducă unul cu mașina personală?!”, a precizat managerul spitalului, Vasile Rîmbu. 

Citește și Senator PSD, dus cu elicopterul pentru că avea DIAREE și dureri de cap

„Până la urmă, după toată desfășurarea de forțe pentru transferul pacientului pentru o boală ce putea fi tratată și la Suceava, medicii bucureșteni au confirmat diagnosticul de la Suceava și i-au administrat onorabilului senator în plus un Tamiflu, iar azi au anuntat ca va fi trimis inapoi la Suceava. Este prima oară în istoria Spitalului Județean când are loc un transfer cu elicopter SMURD pentru un pacient cu un astfel de diagnostic. Centrul SMURD din Iasi a confirmat ca solicitarea pentru efectuarea acestui transfer a venit de la Bucuresti. Pentru informarea sucevenilor, un astfel de zbor costă cam 7.500 de euro”, mai precizează obiectivdesuceava.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel