Păstrarea limbii române în rândul românilor stabiliți în străinătate rămâne o temă esențială pentru comunitățile din diaspora. În cadrul campaniei media „Limba noastră, povestea noastră”, desfășurată în această perioadă de site-ul ȘtiriDiaspora, a fost lansat un sondaj prin care cititorii au fost invitați să-și exprime opinia cu privire la viitorul limbii române peste granițe.
Una dintre întrebările-cheie din cadrul sondajului a vizat încrederea în transmiterea limbii române către noile generații născute și crescute în afara granițelor țării: „Credeți că generațiile viitoare vor continua să vorbească limba română dacă trăiesc în străinătate?”
La întrebare au răspuns 13.234 de cititori. Dintre aceștia, 8834 (66,8%) au spus DA, exprimându-și convingerea că limba română va continua să fie vorbită și de copiii și nepoții românilor din diaspora. Pe de altă parte, 4400 de persoane (33,2%) au ales varianta NU, semnalând îngrijorări legate de pierderea treptată a limbii materne în contextul asimilării culturale și al influenței limbilor majoritare din țările gazdă.
Campania „Limba noastră, povestea noastră” are ca obiectiv promovarea inițiativelor educaționale și culturale care susțin identitatea românească în afara granițelor, aducând în prim-plan exemple de bune practici, proiecte comunitare și povești personale despre efortul de a transmite limba și valorile românești noilor generații.
*Votul reprezintă opinia cititorilor ȘtiriDiaspora. Oricine accesează site-ul poate vota. Nu este un eșantion reprezentativ pentru populația generală
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News