Lista simptomelor COVID la care trebuie să anunţăm medicul de familie. Dr. Alexiu: „Asta trebuie să ne pună pe gânduri”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Care sunt simptomele coronavirusului care ne fac să anunţăm medicul de familie? Doctorul Sandra Alexiu spune care sunt paşii corecţi pe care ar trebui să îi urmăm în momentul în care ne-am infectat cu Sars CoV-2.  

„În primul rând, simptomele nu ar trebui să ne ducă la medicul de familie, ci să ne facă să dăm telefon, pentru că nici acolo nu se recomandă contactul direct, nici cu medicul şi echipa lui, şi nici cu ceilalţi din sala de aşteptare.

Deci, în cazul în care avem febră, tuse, respiraţie greoaie, secreţie nazală, nas înfundat sau avem o problemă cu gustul şi mirosul alimentelor sau parfumulului, asta trebuie să ne pună pe gânduri", a explicat medicul Sandra Alexiu, luni, la rubrica Sfat de sănătate, de la Antena 3.

 

Simptomele COVID care ne trimit la medic

 

Doctorul atenţionează că acum nu mai contează atât de mult să avem contact cu o persoană pozitivă cu COVID, pentru că avem deja transmitere comunitară a virusului. "Practic, suntem toţi expuşi la acest virus de oriunde", a subliniat medicul.

Aşadar, dacă avem unul dintre simptomele de mai sus, trebuie să sunăm medicul de familie, potrivit definiţiei de caz şi să întrebăm ce e de făcut. În niciun caz, nu ne prezentăm la cabinet fără a telefona înainte.

La telefon, doctorul ne va pune câteva întrebări şi în funcţie de acestea, el decide dacă e cazul să facem un test COVID sau nu. Dacă trebuie să ne testăm, sunăm la Direcţia sanitară sau la 112. Şi testarea la cerere este o opţiune.

Dacă apelăm la DSP, ei vor trimite o maşină care să ne testeze. Acolo există şi gardă, astfel că testarea se poate face şi noaptea, în funcţie de programare, precizează dr. Alexiu. Dacă testul e pozitiv, specialiştii DSP ne vor îndruma ce avem de făcut.

 

Regulile de aur prin care prevenim COVID

 

În ce priveşte metodele de prevenţie, masca, distanţa şi dezinfecţia ne ajută să prevenim infectarea. 

„Masca trebuie să o purtăm corect, să acopere nasul şi să fie până jos, sub gură, practic să sigileze zona prin care pot intra microbii. Pe mâini ne spălăm cu apă şi săpun sau ne dezinfectăm cu alcool minim 60% minim 20 de secunde. Distanţa fizică trebuie să fie de minim1,5 metri între două persoane", a reiterat dr. Sandra Alexiu.

În ce priveşte masca de protecţie şi miturile care circulă pe internet, doctorul ne asigură că "masca nu dăunează în niciun fel şi nu afectează oxigenarea.

 

Dr. Alexiu: Masca nu dăunează în niciun fel

 

Masca nu scade oxigenarea, au fost făcute nenumărate experimente care arată acest lucru. Să nu-i uităm pe colegii noştri care lucrează în sălile de operaţie şi care poartă măşti câte 12 ore", a asigurat dr. Alexiu.

Totodată, măsurile de prevenţie enumerate mai sus sunt bune împotriva tuturor virozelor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel