Începe vaccinarea anti-COVID în centrele mobile. Județele în care se demarează procesul

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
medicul valeriu gheorghita
medicul valeriu gheorghita

Vaccinarea anti-COVID prin centrele mobile începe miercuri, conform unui anunţ făcut de preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.

„Începe activitatea de vaccinare prin centrele mobile. (...) Avem 14 judeţe identificate în care vom demara pentru moment această etapă de vaccinare. Sigur că vor intra, rând pe rând, şi alte judeţe. (...) Avem şapte judeţe în care vor fi dislocate aceste centre mobile de vaccinare. În celelalte judeţe, acolo unde există spaţii adecvate, vom aloca doar echipe mobile împreună cu tot ce au nevoie pentru a efectua vaccinarea în spaţiile deja amenajate”, a explicat, marţi, şeful CNCAV, citat de Agerpres.

El a precizat că judeţele în care vor fi dislocate centre mobile pentru vaccinarea anti-COVID sunt Arad, Bacău, Constanţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi şi Sibiu.

Valeriu Gheorghiţă a informat că pentru centrele mobile vor fi distribuite, pentru moment, vaccinuri de la compania Moderna, care permit din punct de vedere logistic organizarea activităţilor, având în vedere stabilitatea la temperaturi obişnuite, de plus 2 - 8 grade Celsius, pentru 30 de zile.

“Au fost stabilite şi o serie de criterii de organizare a activităţii de vaccinare, în mod deosebit prin intermediul operatorilor economici, operatorii privaţi. Aşa cum s-a menţionat deja, vorbim de angajaţii proprii, de angajaţii altor operatori economici cu care sunt în relaţie contractuală, precum şi membrii familiei acestora. Vorbim de cele trei tipuri de vaccinuri disponibile, nu vorbim doar de un vaccin disponibil”, a spus medicul militar.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel