Încă opt români au murit din cauza coronavirusului. Bilanțul actualizat

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un număr de 265 de persoane au murit din cauza coronavirusului în România, potrivit noii raportări a Grupului de Comunicare Strategică. Au fost confirmate până la această oră, opt noi decese.

Un bărbat de 75 de ani, din județul Bacău, a cărui boală a debutat în 31 martie, a fost internat la Spitalul Municipal Onești, unde a primit oxigen pe mască. Coronavirusul a fost confirmat pe 1 aprilie în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași și a murit în 9 aprilie. Boli preexistente: pneumopatie acută, insuficiență respiratorie acută, BPOC, HTA, ICC, insuficiență renală acută.

Tot la Bacău a murit un bărbat de 53 de ani, care era internat în Spitalul Municipal Onești, Secția Boli infecțioase, de pe data de 7 aprilie, cu diagnostic de pneumonie. În 8 aprilie i s-au recoltat probe pentru COVID-19, s-a confirmat în 9 aprilie în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași și a murit în aceeași zi. Boli preexistente: pneumonie bilaterală, insuficiență respiratorie acută severă, HTA, obezitate.

Încă un bărbat de 53 de ani din județul Bacău, internat pe 23 martie la INBI Balș, confirmat pe 23 aprilie cu noul coronavirus, a murit în data de 10 aprilie. Condiții medicale pre-existente: diabet zaharat. Contact cu caz care a revenit din Dubai.

O femeie, de 47 de ani, din județul Bihor, internata pe 9 aprilie în SCM Oradea-Secția Boli Infecțioase, în stare gravă, a murit în 9 aprilie..

O femeie de 80 de ani din București, a cărei boală a debutat pe 29 martie, a fost internata în perioada 15-31 martie în SUUB București, transferată pe 31 martie în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale "Victor Babeș" București, a murit în 9 aprilie. Condiții medicale pre-existente: boală cardiovasculară.

Un bărbat de 50 de ani din județul Galați, internat pe 30 martie în Spitalul de Boli Infecțioase Galați, transferat în Secția ATI pe 2 aprilie a murit în data de 9 aprilie. Condiții medicale pre-existente: HTA, diabet zaharat. Revenise din Spania pe data de 13 martie.

Un bărbat de 46 de ani din județul Suceava, internat pe 22 martie în Spitalul Județean de Urgență Suceava a murit în 9 aprilie. Condiții medicale pre-existente: obezitate morbidă, CIC, HTA, diabet zaharat tip II.

O femeie de 80 de ani din județul Timiș, internată în SCBIP Timișoara - Secția Pneumologie pe 5 aprilie, a murit în 9 aprilie. Condiții medicale pre-existente: boală cardio-vasculară, diabet zaharat tip II. Femeia avea contact cu caz confirmat.

În total în România sunt, la această oră, 265 de persoane care au murit de la începutul pandemiei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel