GCS avertizează: Trend crescător în cazul infecțiilor cu noul coronavirus în țară

Liviu Ludovic / 15 iun 2020, 19:15 Salveaza PDF Comentarii

Dinamica în privința cazurilor de coronavirus a intrat pe un trend crescător, cu un ecart semnificativ față de numărul persoanelor vindecate, a transmis, luni seara, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

GCS arată că adoptarea stării de alertă începând cu 15 mai a survenit pe fondul unei evoluții reduse a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, raportat la numărul persoanelor vindecate.

Acesta a fost contextul în care autoritățile au adoptat măsurile de relaxare prin reluarea unor activități sociale și economice.

În intervalul de până la 1 iunie a putut fi constatată o rată semnificativ mai mare a persoanelor vindecate în comparație cu cea a persoanelor infectate, fapt care a permis continuarea și extinderea graduală a măsurilor de relaxare, mai arată GCS.

În următoarea săptămână, moment în care a fost analizată intrarea într-o nouă etapă care să permită reluarea unor noi activități sociale și economice, s-a menținut o rată superioară a numărului persoanelor vindecate în raport cu cele infectate.

„În ceea ce privește cazurile de infectări înregistrate în ultimele zile, observăm faptul că dinamica acestora a intrat pe un trend crescător, cu un ecart semnificativ față de numărul persoanelor vindecate. Această evoluție negativă a raportului dintre numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus (COVID-19) și numărul persoanelor vindecate reclamă un efort sporit de conformare la conduita sanitară responsabilă din partea societății în ansamblul său”, a transmis GCS, citat de Mediafax.

Potrivit reprezentanților GCS, respectarea normelor sanitare din partea cât mai multor cetățeni este „singura garanție” că măsurile de relaxare luate până în prezent pot fi menținute și că se poate continua în siguranță cu adoptarea de noi măsuri de relaxare în privința activităților sociale și economice.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy