Focar de COVID-19 la Spitalul Județean din Galați. O secție a fost închisă

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Zeci de cadre medicale de la Spitalul Judeţean din Galaţi s-au infectat cu noul coronavirus. Au fost depistați pozitiv pentru COVID-19 și mai mulți pacienți ai spitalului, iar o secție medicală a fost închisă.

Spitalul Judeţean din Galaţi este focar de COVID-19. Potrivit datelor furnizate de conducerea unităţii medicale, la solicitarea MEDIAFAX, luni, 24 de angajați au fost confirmați pozitiv la testul pentru depistarea infecţiei. Cel puţin nouă pacienţi ai spitalului au fost şi ei infectaţi.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la Secţia Medicală 2, care a fost închisă pentru realizarea dezinfecţiei. Medicii şi asistentele care s-au infectat au fost transferaţi la alte unităţi medicale din oraşul Galaţi pentru tratament.

Alte cazuri au apărut la secţiile Cardiologie, Chirurgie 2 şi la Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicii care nu s-au infectat au un volum uriaş de muncă deoarece trebuie să suplinească lipsa colegilor lor.

Ei povestesc că, la finalul unei ture, sunt epuizați.

„Azi voi scrie, din nou, despre NOI, ATI Judeţean. Obosiţi, epuizaţi, resemnaţi... Calul de povară al judeţului, la care unii se uită să vadă cât poate să mai ducă şi îi mai pun în cârcă. Azi despre Oameni, care după încheierea unei ture la ATI COVID, au nevoie de perfuzii şi oxigen ca să poată să o ia de la capăt. Oameni care s-au străduit să rămână sănătoşi pentru a putea trata cazurile critice din tot judeţul. Acum, vă spun că am obosit şi suntem dezamăgiţi. Ne-am făcut şi ne vom face datoria în continuare, până când vom mai putea... Dar obosiţi psihic, epuizați fizic, resemnaţi. Singura Secţie ATI funcţională permanent din Judeţul Galaţi”, a scris, pe Facebook, Corina Manole, şeful Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Galaţi, potrivit Mediafax.

Primele cazuri de infectare de la Spitalul Judeţean Galaţi au apărut săptămâna trecută. Atunci 10 cadre medicale au aflat că au COVID-19. Pe lista iniţială se aflau un medic rezident, şapte asistente şi două îngrijitoare de la secţiile Oncologie, Urologie, Cardiologie şi de la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Potrivit anchetei epidemiologice, cadrele medicale nu s-au infectat în spital. În secţiile afectate nu se mai fac internări.

Pacienţii care nu reprezintă urgenţe sunt externaţi, iar în interior se face dezinfecţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel