Primul român diagnosticat cu coronavirus: "Nu e chiar așa de rău cum pare"

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Sergiu Sgurescu este primul român diagnosticat cu noul coronavirus în țara noastră, fiind și unul dintre cei care s-au vindecat. 

El spune că nu a avut niciun simptom și că „e o răceală care se tratează”. „Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic. Eu cred că nici nu am avut coronavirus. Probabil a fost o greșeală ceva, mă gândesc. Nu e chiar așa de rău cum se pare.”, a declarat Sergiu Sgurescu pentru MEDIAFAX.

Tânărul de 25 de ani din comuna gorjeană Prigoria a fost diagnosticat cu coronavirus pe 26 februarie. A fost adus în capitală, la Institutul „Matei Balș”, iar pe 1 martie era deja externat, pentru că testele au arătat că se vindecase. Nu a putut să meargă însă acasă, pentru că toată familia lui este în carantină.

„Și dacă e să fie, până la urmă e o răceală, o gripă care se poate vindeca, adică nu e așa rău. Nu trebuie să fie panica așa mare, pentru că e o răceală care se tratează.”, a mai spus primul român diagnisticat cu COVID-19.

Potrivit specialiștilor, rata mortalității în cazul infecției cu noul coronavirus este în jur de 3.5%, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel