Coronavirus. Rezultatul testelor pentru românca sosită duminică din Italia

ambulanta_coronavirus_romania_transport_pacient_ilustrativ
Foto ILUSTRATIV
Femeia în vârstă de 52 de ani sosită duminică seara cu un microbuz din zona contaminată Lombardia nu are coronavirus, a anunţat marţi seara Biroul de presă al Prefecturii Buzău.

"Analiza probelor trimise de Direcţia de Sănătate Publică Buzău la Institutul 'Matei Balş' din Bucureşti a arătat că femeia izolată în centrul de carantină Arbănaşi nu este infectată cu coronavirus", a precizat sursa citată.

Femeia a fost internată duminică seara într-un pavilion special al Secţiei boli contagioase a Spitalului Judeţean Buzău cu suspiciune de coronavirus, după care a fost transferată în Tabăra şcolară de la Arbănaşi.

Potrivit directorului DSP Buzău, Cristina Ungureanu, femeia a fost lăsată de microbuzul care venea din zona Lombardia în staţia de autobuz a unui supermarket de la marginea oraşului Buzău.

"Femeia a sunat la 112 după ce a aflat că o colegă cu care lucra la o familie de italieni ar fi fost internată în spital cu o formă de gripă. Aceasta a fost dusă într-un pavilion special la Secţia de boli contagioase, unde i se vor lua analize, iar luni dimineaţa va fi transferată la Tabăra de la Arbănaşi unde va sta în carantină 14 zile', a declarat Ungureanu duminică seara.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close