STUDIU. Aspirina, niciun efect asupra bolnavilor de COVID-19

StiriDiaspora Team / 9 iun 2021, 08:48 Salveaza PDF Comentarii

Aspirina nu îmbunătăţeşte şansele de supravieţuire la pacienţii grav bolnavi de Covid, au arătat marţi rezultatele timpurii ale unuia dintre cele mai mari studii din Marea Britanie, care cercetează analgezicele utilizate în mod obişnuit, relatează Reuters.

Coordonatorii studiului care analizează o serie de tratamente potenţiale pentru Covid-19 au evaluat efectele aspirinei asupra a aproape 15.000 de pacienţi spitalizaţi, infectaţi cu noul coronavirus.

Deoarece medicamentul ajută la reducerea cheagurilor de sânge în alte boli, a fost testat la pacienţii cu Covid-19 care prezintă un risc mai mare de apariţie a problemelor de coagulare.

„Deşi aspirina a fost asociată cu o mică creştere a probabilităţii de a ieşi din spital în viaţă, acest lucru nu pare să fie suficient pentru a justifica utilizarea pe scară largă a acesteia pentru pacienţii spitalizaţi cu Covid-19”, a declarat Peter Horby, coordonator al studiului, profesor de boli infecţioase emergente la Facultatea de Medicină a Universităţii Oxford.

 

Eficienţa medicamentelor pentru bolnavii COVID-19

 

În cadrul studiului, numit Recovery, mai puţin de jumătate dintre pacienţi au fost selectaţi la întâmplare şi li s-a administrat 150 mg de aspirină o dată pe zi, iar celorlalţi li s-a acordat îngrijire obişnuită.

Studiul realizat de Universitatea din Oxford analizează, de asemenea, eficacitatea altor câteva tratamente şi a fost primul care a arătat că dexametazona, steroid disponibil pe scară largă, ar putea salva vieţile persoanelor grav bolnave de Covid-19.

Potrivit studiului, pentru fiecare 1.000 de pacienţi trataţi cu aspirină, cu şase mai mult decât cei din grupul de control au prezentat un episod hemoragic major şi aproximativ cu şase pacienţi mai puţin au prezentat un eveniment de coagulare, a precizat Universitatea Oxford.

Studiul Recovery a arătat, de asemenea, că tratamentul antiinflamator tocilizumab a redus semnificativ decesele, dar nu a găsit niciun beneficiu pentru pacienţii cu Covid-19 trataţi cu azitromicina şi hidroxiclorochina.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy