A MURIT Profesorul Dr. Constantin TICA, „Îngerul copiilor“ din Dobrogea

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Şeful clinicii de chirurgie şi ortopedie pediatrică, Prof. Dr. Constantin Tica, a murit, aseară, într-un spital din Capitală unde era internat. Cunoscutul medic era supranumit „Îngerul copiilor“ din Dobrogea.

Doliu la Spitalul Județean Constanța! Șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică, Constantin Tica a încetat din viață la vârsta de 66 de ani. Acesta era internat la București, în stare gravă, având mai multe probleme de sănătate.

Supranumit ”îngerul copiilor”, Tica a fost un renumit chirurg pediatru. De altfel, în ultimii ani, acesta a operat mai multe cazuri de malformații urogenitale. Echipe de chirurgi pediatri din Germania au venit la Constanța pentru a asista la mai multe intervenții complicate pe care reputatul medic le efectua.

„Cu durere în suflet, anunţăm dispariţia fulgerătoare a unui coleg drag. Aseară a plecat grăbit la Ceruri profesorul doctor  Constantin Tica. Avea 66 de ani. Dintre aceştia , 37 de ani i-a petrecut salvându-i pe micuţii care i-au fost pacienţi.

Doctorul Constantin Tica a fost absolvent al Facultatii de Medicină din Iaşi, promotia 1972-1978, apoi a fost medic secundar în cadrul Spitalului De Copii Grigore Alexandrescu Bucureşti. Din 1982 a venit la  Direcţia Sanitară din Constanţa, ca medic secundar chirurgie orto-infantilă iar la 1 martie 1991 a fost numit medic şef al secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa.  

În 2006 doctorul Constanin Tica devine Profesor Universitar în cadrul Facultătii de Medicină, fiind  unul dintre membrii fondatori ai acestei facultăţi. A avut apartenţă la numeroase societăţi medicale, atât din România cât şi de peste hotare şi a reuşit, prin muncă susţinută, să aducă la un nivel performant chirurgia pediatrică de la malul mării. Iubit de toţi colegii si apreciat ca un excelent coordonator al activitătii din clinica de chirurgie pediatrică, profesorul Constantin Tica a fost şeful secţiei până în ziua de azi.

Este o pierdere grea pentru familie si pentru noi toţi, oamenii din Spitalul Judeţean Constanţa.  Dumnezeu să îl odihnească în pace!“, este mesajul pe care l-a transmis conducerea Spitalului Judeţean Constanţa la pierderea renumitului medic.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel