Un român a căzut de la înălțime, imediat după ce s-a vaccinat anti-Covid

Mihaela Horchidan |
Data publicării:
EMA evaluează în prezent alte șase medicamente
EMA evaluează în prezent alte șase medicamente

A fost alertă într-un centru de vaccinare din Iași, unde un tânăr a căzut de la o înălțime de trei metri. Totul s-a întâmplat la doar  câteva minute după ce acesta a fost imunizat împotriva COVID-19.

Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a suferit răni ușoare după ce a căzut de la o înălțime de trei metri. Cu toate acestea, el a fost transportat la spital pentru mai multe investigații. În urma incidentului, centrul de vaccinare a fost închis de către polițiști, înainte de program.

Incidentul a avut loc joi seară, 4 noiembrie, în jurul orei 18, la centrul de vaccinare din incinta Casei de Cultură a Studenților, din centrul orașului Iași. Acesta s-a produs la scurt timp după ce bărbatul a fost imunizat cu ser împotriva Covid-19, mai exact, la mai puțin de 15 minute de la imunizare. Tânărului, în vârstă de 23 de ani, i s-a făcut rău și a încercat să iasă afară pentru o gură de aer, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut peste balustradă, relatează ȘtirileProtv.

 

Tânărului tocmai îi fusese administrată doza de vaccin Johnson&Johnson

 

„ISU Iaşi a intervenit pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă unui bărbat în vârstă de aproximativ 23 de ani, care a căzut de la o înălţime de aproximativ trei metri”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Iași, Ionel Roșu.

Bărbatului de 23 de ani, căruia tocmai îi fusese administrată doza de vaccin Johnson&Johnson împotriva Covid-19, a fost trasnportată imediat  la spital. Medicii au hotărât că acesta trebuie să rămână peste noapte în spotal, sub observație.

„Pacientul se afla în monitorizare post-vaccinală, este posibil să fi avut o stare lipotimică, fără relaţie cu o reacţie adversă post-vaccinare, de tip alergic. A fost găsit n stare stabilă, conştient, fără elemente de sângerare sau fracturi.”, a declarat Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic şef UPU-SMURD Iași, potrivit ȘtirileProtv.

Potrivit cadrelor medicale, bărbatul se află în afara oricărui pericol. În urma incidentului de ieri, centrul de vaccinare din centrul orașului Iași a fost închis, urmând să-și reia activitatea în această dimineață.

 

Record de pacienți, internați la ATI. Aproape 9.000 de cazuri noi și 434 de deces, raportate în ultima zi

 

Numărul imunizărilor este în creștere în ultima perioadă. Ieri, România înregistra 8.971 cazuri noi de COVID și 434 decese, în ultimele 24 de ore. Internările pe ATI ating un nou record, cu 1.902 de bolnavi. Până astăzi, 4 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.685.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.910 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.453.774 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.971 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 125 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.250 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 49.604 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.11.2021 (10:00) – 04.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 489 de decese (255 bărbați și 234 femei), din care 55 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 489 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 49 la categoria de vârstă 50-59 ani, 116 la categoria de vârstă 60-69 ani, 152 la categoria de vârstă 70-79 ani și 146 la categoria de vârstă peste 80 ani.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel