Un medic îi ia apărarea doctoriței șpăgare de la Suceava: "Nu-mi vine să cred că a pretins ceva de la pacienți"

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Medicul Mircea-Dinu Bordiniuc îi ia apărarea colegei sale de Spitalul Județean din Suceava
Medicul Mircea-Dinu Bordiniuc îi ia apărarea colegei sale de Spitalul Județean din Suceava

Un medic de la Spitalul Județean Suceava sare în apărarea colegei sale care a fost arestată pentru 30 de zile, după ce a luat mită de la pacienții bolnavi de cancer. 

Ieri, știrea potrivit căreia Anca Ababneh Dumitrovici, șefa Secției de Oncologie din Spitalul Județean de Urgență din Suceava, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pentru luare de mită în formă continuată, făcea înconjurul presei din România. Acest caz n-a rămas fără ecou, atât în rândul oamenilor "simpli" care comentează pe rețelele de socializare, dar și în rândul colegilor medici. 

Astfel, doctorul Mircea-Dinu Bordiniuc a publicat un mesaj prin care își exprimă susținerea față de Anca Ababneh Dumitrovici, care în opinia sa este supusă unui "linșaj mediatic".  

"M-am gândit dacă este oportun să scriu ceva în aceste momente și cred că este necesar să îmi susțin colega, doctor Anca Ababneh Dumitrovici care trece în aceste momente printr-o experiență extrem de neplăcută. Acest mesaj de susținere este făcut în nume personal și nu reprezintă punctul de vedere al Spitalului Judetean Suceava.

Totuși cred că este necesar ca anumite lucruri să fie spuse, acum când toată presa din Suceava și nu numai pornește un linșaj mediatic la adresa sa.

O cunosc pe doamna doctor de când lucrez la Suceava, din 2020. Consider că este un medic bine pregătit și un om care are empatie față de semenii săi. Este drept că percepția mea este influențată de un raport de colegialitate. Sunt chirurg plastician și colaborez cu oncologii pentru tratarea cancerelor de piele de exemplu. O respect pe doamna doctor la fel cum respect și ceilalți medici oncologi cu care colaborez, dr Oana Ponea, dr Adela Calancea, dr Dana Semen, dr Silvia Ginghina, dr Tintila, dr Motan, precum și alți oncologi din alte spitale.Nu pot ști în mod direct cum este doamna doctor, sau altă colegă, în raport cu pacienții săi, dar pot ști în mod indirect prin discutiile cu pacienții pe care îi tratează. Pacienții pe care eu i-am avut și care au fost tratați de doamna dr Anca Ababneh Dumitrovici i-au apreciat comportamentul și profesionalismul", scrie medicul pe Facebook.

"Un buchet de flori adus unei doamne doctor poate fi considerat mită?"

 

"Acestea fiind spuse consider că este nepotrivit ca cineva să se pronunțe asupra vinovăției unei persoane înaintea juriștilor.

Văd că o grămada de persoane se grăbesc să acuze și să arunce cu piatra. Mie unuia nu îmi vine să cred că doamna doctor a pretins ceva de la pacienții săi. Sunt medic și știu că uneori unii pacienții doresc să își exprime recunoștința față de persoana care îi tratează, lucru care în multe culturi este legal și etic, în trecut chiar și în România a fost privit ca ceva normal. Nu cred mulți medici solicită ca pacienții sa aducă "miere, bomboane, brânză, cașcaval". De altfel ar trebui ca și acei pacienți să intre sub incidența legii pentru dare de mită. Unde tragem linia? Un buchet de flori adus unei doamne doctor poate fi considerat mită? Cât despre sumele vehiculate, cred că se lasă mai mult la o masă în oraș ca bacșiș.

Sunt însă și colegi medici care fac lucruri greșite, care condiționează actul medical, care primesc sume de mii de euro, totuși nu văd aparatură de supraveghere în toate cabinetele medicale", mai scrie doctorul Mircea-Dinu Bordiniuc.

Colegul doctoriței arestate mai spune că nu înțelege de ce aceasta a fost arestată pentru 30 de zile. 

"Later edit: cum să dispui arest preventiv 30 de zile? E risc să mai primească vreun borcănel de miere dacă e cercetata în stare de libertate?!? Care e pericolul social?"

El își încheie mesajul cu pasajul din lege care descrie "Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel