Un medic din Constanța a răbufnit, după ce România a pierdut banii din PNRR pentru spitale: „Suntem buni doar să vină să stea cu slipul vara, la soare“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunţat, luni, că şase spitale au fost eliminate din lista investiţiilor susţinute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în valoare de 740 de miliarde de euro. Printre acesta și u spital de pediatrie în Constanța.

Guvernul român a anunțat Comisia Europeană că renunță la 740 de milioane de euro pentru modernizarea/construirea a șase spitale înainte de a-i informa și pe cei din țară care se ocupă efectiv de investiții.

142 de milioane de euro, bani europeni, ar fi trebuit să reprezinte finanțarea pentru construirea unui corp nou la Spitalul judeţean din Constanţa. Este vorba despre proiectul Construire Corp nou Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța“.

Ministrul Sănătăţii spune că a găsit deja o altă sursă de finanţare pentru aceste spitale - Banca Europeană de Investiţii.  Totuşi, banii din PNRR erau nerambursabili, banii de la BEI trebuie returnaţi chiar cu dobândă.

Dr. Florian Stoian: „Proștii de la Constanța. Așa suntem noi pentru cei de la București“

 

Reputatul medic Florian Stoian a reacționat, după aflare veștii că spitalul din Constana rămâne, din nou, pe dinafar când vine vorba despre investiții în Sănătate.

„Proștii de la Constanța. Așa suntem noi pentru cei de la București. Am "alergat mai încet ", așa a spus zâmbind in barbă dom' ministru al sănătății, am vrut să scriu rânjind!

Mare blestem pe noi în acest oraș...un proiect de spital de pediatrie scos din finanțare așa...pentru că mergem mai încet. Noi suntem buni doar să vină cei de la Capitală să stea cu slipul vara la soare, la bronz!

Copiii de aici nu trebuie să aibă un spital, pacienții de aici nu pot beneficia de exemplu de un angiograf cu stenturi coronariene și periferice gratuite pentru pacienții cronici și de câte mai e nevoie încă!

Cu social democrați în adormire, cu liberali căutându-și cu un singur om credibilitatea, să nu ne mirăm că am ajuns aici! Și în 2024...ce veți mai promite?!“, scrie medicul cardiolog pe pagina sa de Facebook.

Județul Constanța ar trebui să fie beneficiarul celei mai mari investiții din afara Bucureștiului dintre cele șase care au dispărut de pe lista Ministerului Sănătății.

142 de milioane de euro ar fi trebuit să primească Consiliul Județean (CJ) Constanța prin PNRR, pentru construirea unui corp de clădire de spital în care să funcționeze secțiile de pediatrie, obstetrică și ginecologie.

„La noi nu s-a mai construit un obiectiv public sanitar de peste 50 de ani”, justifică urgența vicepreședintele CJ Constanța, Petre Enciu.

În baza contractului de finanțare prin PNRR semnat cu Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Constanța a scos deja la licitație contractul de execuție, ultimul înainte de începerea efectivă a lucrărilor.

„Suntem la finalul evaluării ofertelor, avem cinci oferte depuse, din care doi constructori sunt în primii cinci la nivel național”, spune oficialul de la CJ Constanța, pentru Europa Liberă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel