Ultimul mesaj al unei bolnave de Covid înainte să moară: „Am acasă o familie frumoasă”

Mihaela Horchidan |
Data actualizării: | Data publicării:
Ultimul mesaj al unei bolnave de Covid înainte să moară: „Am acasă o familie frumoasă”
Ultimul mesaj al unei bolnave de Covid înainte să moară: „Am acasă o familie frumoasă”

O femeie în vârstă de 33 de ani, nevaccinată şi infectată cu SARS-CoV-2, a murit în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Buzău, deşi aceasta nu avea alte afecţiuni cunoscute.

Cu trei zile înainte de deces, femeia a postat un mesaj pe o reţea de socializare prin care îi îndeamnă pe toţi cei care nu s-au vaccinat să se imunizeze anti-COVID.

„Nu mai staţi acasă nicio secundă, preţuiţi-vă viaţa, mergeţi şi vaccinaţi-vă. Nu vă mai luaţi după oameni care sunt contra vaccinului. Poate nu am crezut cu totul în boală, de vaccin mi-a fost frică, acum lupt cu toată puterea mea. Am acasă o familie frumoasă, un copil care nu a stat 5 minute fără mama lui... Fiţi responsabili, vaccinaţi-vă... Eu lupt cu boala, iar cu ajutorul Maicii Domnului şi al Domnului nostru voi trece şi peste această cruce grea...”, a scris femeia pe Facebook, potrivit ȘtirileProtv. Totodată, acesta a fost ultimul mesaj scris de femeie.

 

Femeia nu avea alte afecțiuni

 

Tânăra, în vârstă de 33 de ani, nu era vaccinată şi nu avea alte afecţiuni în afara infecţiei cu SARS-CoV-2, potrivit news.ro.

„Pacienta în vârstă de 33 ani din Buzău se prezintă la UPU a SJU Buzău cu simptomatologie respiratorie. Este testată şi confirmată cu SARS CoV2 în 20.10.2021 după care a revenit la domiciliu. Starea de sănătate continuă să se agraveze iar în 28.10.2021 revine la spital în stare grava, fiind internată în secţia ATI. Evoluţia clinică este nefavorabilă astfel că în 31.10.2021 survine decesul. Comorbidităţi: fără comorbidităţi cunoscute”, se arată în raportul autorităţilor de sănătate publică.

Cazul este cu atât mai trist, cu cât femeia era mama unui băieţel de aproximativ 2 ani.

 

Mărturie dramatică a unui bolnav de COVID: Simțeam că nu mai rezist, că nu mă mai pot agăţa de viaţă

 

Cazurile asemănătoare, în care bolnavii de Covid își mărturisesc durerea sunt tot mai numeroase. Recent, un bolnav de COVID-19, aflat pe patul de spital, a făcut o mărturisire șocantă: „Simţi cum aluneci în urma vieţii, cum te dezintegrezi”, relatează Digi24.

Potrivit Digi24, Răzvan Suciu este un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care s-a crezut invincibil şi a amânat să facă vaccinul anti-COVID. Cu toate acestea, boala l-a făcut să își schimbe părerea. Totul a început după ce întreaga sa familie s-a infectat după un picnic. Copiii şi soţia au făcut forme uşoare ale bolii, însă el a fost în stare gravă.

,,La aproape o săptămână de la internare, starea mea începe să se degradeze din ce în ce mai mult. Simți cum aluneci înapoi, fără să spun cuvinte mari, în urma vieții. Pentru mine cel mai macabru lucru a fost acel moment în care simțeam că mă degradez, simțeam că nu mai rezist, simțeam că pierd ultima putere din mine și ultima speranță cu care mă pot agăţa de viaţă. Cred că numai credinţa în Dumnezeu și dorința să-mi revăd copiii și familia m-au adus înapoi din macabrele şi recile gheare ale morţii. Este exact lucrul pe care l-am simțit", a spus bărbatul, potrivit Digi24.

 

,,Simțeam că mă degradez, că nu mai rezist"

 

Acesta a recunoscut că a amânat vaccinarea, pentru că nu a considerat-o o necesitate și s-a crezut invincibil. 

Bărbatul a tras un semnal de alarmă și a povestit stările prin care a trecut în lupta cu virusul Sars-Cov-2. ,,E o boală perfidă, câteodată te atrage așa, în capcana ei, te duce și parcă te captează, ca o paralizie inconștientă, te duce până într-un punct, iar de acolo ești ca într-un fel de anestezie, nu-ți dai seama cum decazi. Aluneci într-un întuneric și parcă pici într-o văgăună și tu încerci să te agăți cu disperare, ca și cum cazi într-o fântână întunecată și rece și încerci să te ridici, dar e imposibil. E macabru ce se întâmplă uneori. Auzi seara pe holuri cum se aleargă, nu știi cine și cum a mai pierdut o luptă cu viața", a adăugat Răzvan Suciu, pentru Digi24.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel