Speranță pentru bolnavii de Parkinson

parkinson
Tratamentele actuale permit doar controlul simptomelor inițiale ale bolii Parkinson, dar nu opresc progresia acesteia, care afectează grav mișcarea și calitatea vieții pacientului.

Spania face progrese în dezvoltarea vaccinului care să oprească progresia bolii. Aflat în prezent într-o etapă avansată de dezvoltare preclinică, vaccinul urmărește să oprească boala la pacienții care au fost deja diagnosticați. Pentru viitor se încearcă ca injecția să fie administrată persoanelor cu risc înainte de apariția simptomelor.

Proiectul care poartă denumirea de Neurovax, este condus de două echipe: Universitat Autònoma de Barcelona și Consiliul Superior pentru Cercetări Științifice și va costa 628.000 de euro, sumă care va fi suportată de Fundația La Caixa. Scopul final al vaccinului este de a proteja neuronii, astfel încât aceștia să nu moară atât de rapid.

Mecanismul de acțiune al vaccinului este conceput pentru a antrena sistemul imunitar să atace și să elimine agregatele toxice ale proteinei α-nucleină pentru a proteja neuronii de la moarte celulară.

Cercetătorii cred că în acest stadiu al proiectului obiectivul este de a verifica eficacitatea vaccinului în studiile preclinice și speră că poate fi trecut la următoarea fază în studii pe oameni, dacă rezultatele de până acum se vor dovedi pozitive.

Deși pentru pacienții bolnavi de Parkinson există o speranță, oamenii de știință subliniază importanța prudenței pentru că până la validare sunt necesari ani de cercetare și de studii.

Alte știri de interes
x close