Sorina Pintea: "Nu introducem coplata, ci o diferență de valoare"

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi, la Arad, că un proiect de modificare a Legii Sănătăţii prevede acordarea dreptului furnizorilor privaţi de servicii medicale de a încasa "legal, nu în zona gri", bani de la pacienţi pentru diferenţa dintre costul real şi sumele decontate de Casa de Asigurări, pentru că în unităţile de stat creşterile salariale sunt acoperite deja printr-un act adiţional.

Proiectul de modificare a legii se află publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, motiv pentru care ministrul a fost întrebat de specialişti din domeniu dacă se va introduce coplata serviciilor medicale.

"De dimineaţă primesc tot felul de mesaje privitoare la această propunere de modificare a Legii 95, culmea, de la specialişti (...) Pe înţelesul tuturor: Spitalul Arad are un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru plata serviciilor medicale cu un tarif. Pe de altă parte, mai are un act adiţional pentru plata majorărilor salariale aprobate de la 1 martie 2018. Deci tariful real pe care îl decontăm spitalului public este tariful din contract plus acele majorări salariale, pentru că salariile tot în tarif intră. Pentru furnizorii privaţi nu am majorat tarifele de ani de zile, dar nici nu îi lăsam să încaseze valoarea reală, deşi noi ca stat recunoaştem că plătim în plus pentru unităţile publice. Atunci, prin această modificare a Legii Sănătăţii, permitem furnizorilor privaţi să încaseze o diferenţă dintre ceea ce încasează de la Casa de Asigurări şi costul real al serviciului", a declarat Sorina Pintea.

Nu se introduce coplata


Ministrul a spus că "oricum pacienţii plăteau la privat, dar privatul era undeva în zona gri, inventa tot felul de taxe, servicii hoteliere de o mie de lei pe noapte, tocmai pentru a acoperi costul real".

"De aceea permitem furnizorului privat să încaseze de la pacient nu coplată, ci o diferenţă de valoare. Am rămas surprinsă de afirmaţia că Guvernul introduce coplata. Nici vorbă! Este o solicitare a privaţilor de doi-trei ani de zile, am avut nenumărate întâlniri, negocieri (...) Permitem furnizorului privat să încaseze legal, nu în zona gri, diferenţa dintre serviciul decontat de Casă şi valoarea reală", a mai precizat ministrul.

Sorina Pintea se află în Arad pentru discuţii cu autorităţile judeţene, locale şi conducerile unor spitale de stat şi private din judeţ, între care Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde ministrul a avut o întâlnire şi cu o parte dintre cadrele medicale. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel