România cere ajutorul UE pentru a trata pacienţi infectaţi cu virusul variola maimuţei

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

România va transmite o solicitare de asistenţă internaţională, prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, pentru accesarea dozelor de medicamente necesare tratării unui număr de aproximativ 150 de pacienţi infectaţi cu virusul variola maimuţei.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşurat în format hibrid, a adoptat, joi, hotărârea privind transmiterea solicitării de asistenţă internaţională, prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, pentru accesarea dozelor de medicamente necesare tratării unui număr de aproximativ 150 de pacienţi infectaţi cu virusul variola maimuţei.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va dispune măsurile necesare în vederea activării Mecanismului European de Protecţie Civilă în scopul identificării posibilităţilor de sprijin.

Şedinţa CNSU a avut loc ca urmare a adresei transmise de Ministerul Sănătăţii şi în contextul declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în data de 23 iulie 2022, a focarului de variola maimuţei ca urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, precizează Guvernul.

"Comisia Europeană a informat statele membre că sunt disponibile 10.008 tratamente cu antiviralul Tecovirimat pentru infecţia cu variola maimuţei. Iar ţările membre pot accesa aceste tratamente prin Mecanismul european de Protecţie Civilă", a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.

Până în prezent, în România au fost diagnosticate cu variola maimuţei 40 de persoane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel