Marea Britanie: „Mi-am mutat pensia într-un "QROPS" când am plecat în străinătate, dar acum sunt acasă”. Iată cum îți poți aduce fondul înapoi
Italia. Românii lovesc din nou cu venitul de cetățenie. Cum a încercat un conațional să obțină ilegal banii 29 August 2022
Managerii estimează o creştere accentuată a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, în următoarele trei luni (INS) 29 August 2022
Pachețele de primăvară cu pui - rețeta clasică indiană. Sunt pur și simplu delicioase! 29 August 2022
Grecia. O eurodeputată olandeză cere Europol să investigheze scandalul Predator în Europa 29 August 2022
Austria. Familie de români, implicată într-un grav accident. Conaționalul și-a băgat soția și copilul în spital după ce s-a urcat beat la volan 29 August 2022
Horoscop zilnic 30 august 2022. Un moment fericit și neașteptat pentru Rac. Un mare succes financiar pentru Leu. Previziuni complete 29 August 2022
UE va analiza propunerea de interzicere a accesului turiştilor ruşi pe teritoriul ei. Țările care au frontieră cu Rusia sunt de acord 29 August 2022
Gibraltarul a fost adăugat, în sfârșit, pe lista orașelor britanice, după ce experții au descoperit că a fost omis timp de 180 de ani 29 August 2022
Israelul se luptă pentru a bloca pactul nuclear SUA-Iran, pe fondul temerilor că un nou acord ar facilita finanțarea grupurilor militante, inclusiv Hamas 29 August 2022
Un dispozitiv hi-tech de detectare a telefoanelor mobile a scos din buzunarele șoferilor australieni sume imense de bani. Ar putea apărea si în România? 29 August 2022
Românii se întorc la muncă în străinătate cu maşinile pline de bunătăţi „ca la mama acasă”. În vămi e cod roşu de aglomeraţie 29 August 2022
Volodimir Zelenski spune că Ucraina va recăpăta controlul asupra teritoriilor ocupate de ruşi 29 August 2022
Româncă întoarsă definitiv acasă, după 20 de ani de muncă în străinătate: "Mă simt ca o străină aici" 28 August 2022
VIDEO - Soldații ucraineni au rămas uimiți când au văzut ce ascund rușii în vestele antiglonț: "Priviți ce dotări are a doua armată a lumii" 28 August 2022
Georgiana, tânăra de 28 de ani care a murit în avionul prăbuşit în Giurgiu, primise zborul cadou 28 August 2022
Incendiu într-o pădure din Munţii Maramureşului: Ministerul Apărării a trimis un avion 28 August 2022
Boris Johnson dă vina pe Rusia pentru facturile "amețitoare" la energie: "Lui Putin îi place" 28 August 2022
Aglomerație în vămi: Românii care ies din ţară stau la cozi uriașe. Timpul de aşteptare, peste o oră 28 August 2022
După noi bombardamente la Zaporojie, nivelul de radiaţii în zona centralei nucleare nu a crescut 28 August 2022
Șofer, lăsat pieton de polițiștii de frontieră: bărbatul deținea un permis de conducere fals 28 August 2022