Coaliția de guvernare intenționează să mai compenseze cu 50 de bani doar motorina, NU și benzina

Nicoleta Nicolau / 19 sep 2022, 12:45

Actuala măsură de compensare a prețului carburanților cu 50 de bani ar putea rămâne doar pentru motorină, nu și pentru benzină, potrivit unor surse politice citate de Antena 3.

Liderii coaliției analizează ca de la 1 octombrie compensarea să rămână doar pentru motorină, nu și pentru benzină, pentru că la motorină a crescut prețul foarte mult, potrivit aceloraşi surse.

De asemenea, ei vor discuta daca va rămâne compensarea cu 50 de bani sau va fi o sumă mai mare.

În plus, dacă preţul motorinei va scădea la fel ca cel al benzinei, oficialii mai iau în calcul să nu mai compenseze nici motorina.

Liderii coaliției de guvernare vor stabili luni dacă Executivul va prelungi schema de compensare a la carburanți cu 50 de bani pe litru, conform unor surse politice citate de Antena 3.

Măsura, care este valabilă până la 1 octombrie 2022, a fost luată de Guvern la începutul sfârșitul lunii iunie, când a aprobat ordonanța de urgență pentru aplicarea reducerii de 50 de bani la prețurile la carburanți - 25 de bani de la bugetul de stat, iar 25 de bani o reducere comercială.

Motorina s-a scumpit cu 37% de la începutul anului. Benzina - cu 20%

 

Potrivit Consiliului Concurenţei, preţul benzinei a crescut cu 20% de la începutul anului, iar cel al motorinei cu 37%, incluzând reducerea de 50 de bani pe litru la pompă, arată datele furnizate de Consiliul Concurenţei, la solicitarea AGERPRES. P

reţul mediu al benzinei standard în România, conform informaţiilor din Monitorul Preţurilor, a fost, pe 2 septembrie, de 7,39 lei pe litru, în timp ce motorina se comercializa, în medie, cu 8,37 lei pe litru.

De la 1 iulie, pe lângă reducerea de 50 de bani pe litru aplicată de toţi distribuitorii, preţul mediu al benzinei a scăzut cu 76 de bani pe litru, în timp ce preţul mediu al motorinei a fost mai mic cu 35 de bani pe litru.

Comparativ cu Uniunea Europeană, în ultimul an preţurile medii ale benzinei din România au fost constant sub media ţărilor din spaţiul comunitar. La motorină, situaţia a fost similară, cu excepţia lunilor mai, iulie şi august, când preţul din România a fost la acelaşi nivel sau puţin peste media Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0