Compania de transport RATP a anunţat, în această dimineață, că staţia de metrou George V de pe bulevardul Champs-Élysées va fi redenumită Elizabeth II timp de o zi, potrivit dpa.
Numele obişnuit al staţiei va fi afişat pe fiecare al doilea indicator pentru a se evita confuziile. Plăcuțe pe care scrie "Elisabeta a II-a 1926-2022" au fost amplasate astăzi deasupra numelui bunicului său, în timp ce au loc funeraliile sale. Regele George al V-lea a fost bunicul reginei, care a domnit între 1910 și 1936.
O stație de metrou a fost numită Regina Elisabeta a II-a pentru o zi, la Paris
Totuși, francezii republicani au criticat decizia și au cerut abolirea monarhiei.
Stația a fost botezată după el la 27 mai 1920, în semn de apreciere pentru sprijinul britanic acordat Franței în timpul Primului Război Mondial. Aceasta este situată sub Champs-Élysées.
Vezi și: Ceremonia de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a. Peste 500 de șefi de stat și guverne iau parte la funeralii - VIDEO
"Recunoaștem această zi de doliu prin plasarea unei plăci pe care scrie "Elisabeta a II-a 1926-2022" la stația George V de pe Ligne 1", a declarat operatorul de transport RATP.
Le groupe RATP rend hommage à la reine d’Angleterre en renommant pour la journée la station George V en Elizabeth II. pic.twitter.com/QfcJzV8LpL
— RATP Group (@RATPgroup) September 19, 2022/>Plăcuțele cu Regina Elisabeta le vor acoperi pe cele pe care scrie George V pentru astăzi (19 septembrie), cât timp vor avea loc funeraliile, și vor fi îndepărtate în această seară.
Sute de demnitari publici și șefi de stat vor participa astăzi la funeralii, inclusiv președintele Emmanuel Macron și prințul Albert al II-lea de Monaco.
Regina a murit pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News