Nelu Tătaru, control la Constanța: „E un potențial focar dacă nu respectăm măsurile”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost la Spitalul Județean din Constanța și la alte unități medicale din oraș pentru a verifica modul în care se desfășoară lucrurile, în contextul numărului mare de persoane afectate de pandemia de coronavirus.

În Constanța au fost confirmate 114 cazuri pozitive de coronavirus și două decese. Trei medici au fost afectați de noul coronavirus până acum.

„Astăzi am fost la Spitalul de Boli Infecțioase, am fost în zona de carantină de la Techirghiol, am venit la Spitalul Județean Constanța, am fost la Spitalul militar de campanie de pe Stadionul Portul. Pregătirile sunt în stadii avansate.

La Boli Infecțioase am vorbit cu personalul medical, care mi-a relatat o activitate destul de intensă, dar rutina de zi cu zi a făcut ca patologia să le fie la îndemână, iar tratamentul pe care îl acceptă în acest moment este un tratament cu rezultate destul de bune. Am vrut să văd și Constanța. Vizitele mele vor merge peste tot unde avem peste 100 de cazuri confirmate. Aici avem 114 cazuri pozitive, 2 decese, 3 medici afectați, 5 cadre medicale personal-auxialiar. Personalul medical rămâne în prima atenție.

La nivel de Constanța, avem un aflux mare de cetățeni din exterior, avem un aflux care poate la un moment dat să deranjeze lucrul bine făcut din unitățile sanitare. E un potențial focar dacă nu avem grijă la acele măsuri de izolare, carantinare”, a spus Tătaru, la Constanța.

La nivel național, bilanțul pandemiei de coronavirus de astăzi, 5 aprilie 2020, arată că 3.864 de români au fost infectați cu coronavirus, iar 148 dintre ei și-au pierdut viața. De asemenea, alți 374 s-au vindecat și au fost externați.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel