Ministrul Sănătăţii din Germania: Trebuie să ne pregătim de un "val masiv" de infectări cu varianta Omicron

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Germania, deja afectată de o importantă recrudescenţă a contaminărilor cu coronavirus, trebuie să se pregătească de un nou "val masiv" legat de răspândirea rapidă a variantei Omicron, a afirmat vineri ministrul sănătăţii, Karl Lauterbach, relatează AFP şi dpa.

"Mă gândesc la un al cincilea val masiv. Trebuie să presupunem că valul Omicron cu care ne confruntăm acum, care în opinia mea nu poate fi prevenit, va reprezenta o provocare masivă pentru spitalele noastre, unităţile noastre de terapie intensivă şi societate ca întreg", a declarat noul ministru al sănătăţii în cadrul unei conferinţe de presă de la Hanovra.

Această provocare va fi cea mai mare cu care ne-am confruntat până acum, a spus el, exemplificând cu experienţa Marii Britanii cu valul Omicron.

Chiar dacă simptomele bolii s-au dovedit a fi mai puţin grave, asta nu ar reprezenta o diferenţă semnificativă. Deşi numărul deceselor ar putea fi menţinut la un nivel scăzut timp de două până la trei săptămâni, creşterea numărului infectărilor ar invalida acest lucru.

Lauterbach le-a cerut medicilor şi centrelor de vaccinare să utilizeze stocurile disponibile de vaccinuri Moderna în contextul informaţiilor privind deficitul de vaccinuri.

Referindu-se la perioada Crăciunului, când familiile germane călătoresc în mod tradiţional, Karl Lauterbach a făcut apel la călători să se testeze, preferabil nu doar o dată, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel