Italia. Un medic cere renunțarea la bilanțul COVID: "Vom ajunge la un blocaj psihologic și social, iar țara se va bloca"

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Un medic italian cere renunțarea la bilanțul zilnic COVID. Potrivit acestuia, numărul cazurilor noi este irelevant și duce doar la anxietate. În plus, oamenii vor ajunge la un blocaj psihologic și social, iar țara se va bloca.

 

 

„Acest mod de a gestiona pandemia trebuie să se schimbe. Nu ar trebui să continuăm să îi numărăm ca pacienți COVID pe cei care sunt internați pentru o fractură și care sunt testați pozitiv. De asemenea, trebuie să încetăm cu bilanțul zilnic care nu spune nimic și nu servește la nimic, decât la anxietatea oamenilor", a spus directorul departamentului de boli infecţioase de la spitalul San Martino din Genova, Matteo Bassetti, scrie Mediafax.

Solicitarea acestuia a fost făcută în cadrul emisiunii „L'Italia s'è desta” de la un post de radio. „Ce rost are să spunem că avem 250.000 de persoane care au teste pozitive? Pe de o parte, acestea sunt cifre care ne fac să arătăm rău în fața restului lumii, pentru că pare că totul merge prost, dar nu este așa.

În realitate, alte țări care au mult mai multe infecții decât noi încearcă să le gestioneze în mod diferit. Dacă vom continua așa, vom sfârși prin a intra într-un blocaj psihologic și social. Dacă vom continua să facem toate aceste teste nemotivat vom ajunge la un punct în care vom avea atât de multe cazuri pozitive și contacte încât Italia se va bloca”, afirmă Bassetti.

 

"Să încetăm! Vom ajunge la un blocaj psihologic și social"

 

Potrivit medicului italian, important e să se știe câți oameni ajung în spital cu pneumonie COVID și câți oameni ajung în spital cu alte boli și sunt testați pozitiv: „trebuie să înțelegem dacă presiunea asupra spitalelor este cauzată de COVID sau de numărul mare de teste făcute. Medicii ar trebui să fie ascultați mai mult.

În prezent, acest virus provoacă la majoritatea persoanelor vaccinate o formă asemănătoare gripei. Spitalele sunt pline de oameni nevaccinați care trebuie să fie vaccinați. Este nevoie urgentă de o schimbare de ritm în gestionarea pandemiei", a spus acesta.

„Împărtășesc punctul de vedere al lui Matteo Bassetti cu privire la inutilitatea bilanțului zilnic de infecții, deoarece numărul de infecții în sine nu spune nimic. În ceea ce mă privește, am propus, de asemenea, ministrului Sănătății să reflecteze asupra actualului sistem de raportare”, a susținut pentru Agenția ANSA și subsecretarul pe sănătate Andrea Costa.

Potrivit acestuia, sistemul sanitar trebuie să se concentreze pe spitalizări și gradul de ocupare a secțiilor de terapie intensivă, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel