Femeia care susţine că a fost dusă de vie la morga Spitalului din Deva a mințit. A fost externată mai bine și i-a șantajat pe medici

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Femeia care susține că a fost dusă la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, deși era vie, a mințit. Președintele CJ Hunedoara spune că ancheta a stabilit că spusele femeii nu se confirmă. 

Ancheta internă declanşată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva în cazul unei femei care susţine că în anul 2022 ar fi fost dusă din greşeală la morga unităţii medicale, unde şi-ar fi revenit ulterior, nu confirmă spusele pacientei, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Acesta a menţionat că în urma anchetei a rezultat faptul că pacienta, care fusese internată în spital la Secţia de cardiologie, nu a ajuns la morgă, însă, în urma unui şoc anafilactic la un antibiotic, a fost tratată în ATI, fiind externată apoi când starea ei de sănătate s-a ameliorat.

"În toată această perioadă (2-13 iulie 2023 - n.r.) nu apare niciunde că pacienta ar fi fost dusă la morgă (...). Este de precizat că, în toată această perioadă, nu există nicio persoană decedată cu numele persoanei în cauză", a precizat preşedintele CJ Hunedoara, din dispoziţia căruia a fost efectuată ancheta internă la SJU Deva.

Pe de altă parte, din anchetă a rezultat că femeia ar fi primit suma de 13.000 de lei din partea şefului Secţiei de cardiologie şi a medicului de gardă de la momentul internării, pacienta susţinând că nu se va îndrepta cu alte reclamaţii împotriva medicilor.

"Doamna are dată o declaraţie în care spune că niciodată nu se va mai îndrepta împotriva celor care au internat-o, celor care au tratat-o. Iar motivul este că i-a stors de nişte bani; 13.000 de lei le-a luat la doctori, pentru ce, nu ştiu. În declaraţie nu spune că a fost la morgă. Şi atunci se nasc nişte întrebări clare şi pertinente: de unde ştia că a stat o zi şi jumătate la morgă (...), că frigiderele erau pline şi cea mai stupidă declaraţie este cea în care spune că peste trei ore (de la momentul trezirii la morgă - n.r.) ar fi urmat să-i facă autopsia? (...) Toate aceste elemente sunt demontabile prin acte şi trebuie să încheiem această mascaradă, că la Deva o femeie vie a fost dusă la morgă", a menţionat preşedintele CJ Hunedoara.

Pacienta a primit bani de la medici

 

La rândul său, managerul SJU Deva, Emil Stoica, a precizat că suma de bani i-ar fi oferită femeii în urma unor presiuni pe care aceasta le-ar fi făcut la adresa celor doi medici.

Managerul spitalului a mai spus că în urma anchetei interne şeful Secţiei de cardiologie a fost schimbat din funcţie pe motive administrative, pentru că nu ar fi respectat regulamentele şi nu a raportat incidentul cu pacienta la momentul producerii acestuia.

În acest context, şeful CJ Hunedoara a solicitat conducerii SJU Deva să depună plângeri penale împotriva persoanei care face acuzaţii publice la adresa unităţii medicale, precum şi pe numele reprezentanţilor unui partid politic care au înregistrat video şi apoi au distribuit mărturia pacientei pe o reţea de socializare, apreciind că prin faptele acestora au adus prejudicii instituţiei medicale.

Dosarul cu concluziile anchetei a fost transmis Colegiului Judeţean al Medicilor Hunedoara. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel