„Dumnezeu există!” A doua fetiță româncă adoptată în Spania, reîntâlnire cu familia biologică. Povestea emoționantă a călugăriței Mihaela

Loredana Iriciuc / 04 aug 2022, 11:12
Foto: captură religionenlibertad.com
Foto: captură religionenlibertad.com

„Erau anii 1990 în România, când economia acestei republici comuniste defuncte se lupta să-și revină din ceea ce fusese prăbușirea erei Ceaușescu. Oamenii nu aveau ce mânca, mizeria era răspândită și era greu să găsești chiar și bucăți de lemn care să se încălzească și să reziste iernilor aspre și lungi”, așa încep jurnaliștii spanioli un reportaj despre Mihaela, o româncă adoptată în Spania. 

„În acest context de sărăcie, Ion și Nicoleta, doi tineri părinți plini de planuri pentru un viitor oarecum sumbru, s-au despărțit de ceea ce au iubit cel mai mult în viață, cele două fiice, și le-au predat unui centru de îngrijire. A doua fetiță, de doar un an și jumătate, avea o sănătate foarte fragilă și a rămas la spital. Timpul a trecut, situația s-a îmbunătățit și cuplul și-a putut recupera fiica cea mare. Totuși, o dramă ar începe să-i bântuie pe viață: fetița cea mică nu a mai apărut nicăieri”, continuă jurnaliștii spanioli.

Nu exista spital, orfelinat sau adăpost unde să nu fi întrebat Ion și Nicoleta de fetița lor. Răspunsul a fost întotdeauna: „Nu este aici”. Căutarea nereușită a continuat și cuplul a mai avut cinci copii. O tristețe a invadat însă casa familiei Stoica. În fiecare noapte, mama aprindea o lumânare pentru fiica ei, pe care o credea moartă și se ruga: „Cer doar să o văd înainte de a muri”

Era anul 1998, când Mihaela, numele celei de-a doua fiice a cuplului Stoica, i s-a pierdut urma. Chiar în acel moment guvernul român îşi deschisese graniţele pentru adopții. Fetița lui Ion și Nicoleta urma să devină a doua româncă adoptată în Spania. Ea călătorea deja în Insulele Canare cu noua ei familie adoptivă. 

Mihaela a fost botezată de trei ori

 

La sosirea în Spania, primul lucru pe care l-au făcut părinții ei adoptivi a fost să o boteze, pentru a treia oară. Primul botez a fost făcut de familia ei biologică și cel de-al doilea de asistenții sociali români care nu știau dacă a fost botezată sau nu. Mihaela avea șase ani și noua ei familie a decis să-i spună că a fost adoptată, ca și celălalt frate al ei. Nu era foarte conștientă de ce înseamnă asta, nu simțea resentimente față de familia ei biologică sau de modul în care o tratase viața, ba mai mult, credea că părinții ei vor avea grijă de ea în fiecare zi din ceruri. 

Anii au trecut și Mihaela a devenit o tânără atrăgătoare cu tot viitorul în față. Când a împlinit 18 ani a intrat la universitate pentru a studia turismul. Într-o zi, mama ei adoptivă i-a arătat pe mobil un influencer celebru care face un experiment într-o mănăstire. 

„Cum ar fi asta? O fată drăguță, bogată, drăguță... să devină călugăriță?”, s-a intrebat. Așa că i-a cerut unui vecin, care era foarte religios, să-i găsească o casă de retragere unde să poată petrece câteva zile. Fără să știe foarte bine ce este o călugăriță sau cine este Dumnezeu, pe 28 iunie 2015, la vârsta de 21 de ani, Mihaela a intrat pe ușa Mănăstirii Maicilor Dominicane din La Laguna pentru a face o primă experiență de 15 zile. Acea vizită avea să marcheze un înainte și un după în viața Mihaelei. A simțit ceva atât de adânc în acei patru pereți încât, trei luni mai târziu, a învățat să se roage și tot ceea ce presupune viața religioasă. După un timp, s-a călugărit. 

Mihaela „a găsit perla prețioasă”. Cu toate acestea, această decizie i-a adus o nouă suferință suplimentară familiei sale de adopție, care nu a fost de acord cu noua sa viață. În ciuda acestui fapt, ea a  fost veșnic recunoscătoare părinților ei adoptivi de la care a primit atât de mult. Cu ei a început să răsară sămânța vocației sale. „Unul dintre cele mai importante jeturi de apă, pentru ca această plantă să crească, urma să fie o fată celebră pe nume Tamara Falc”, mai scriu jurnaliștii.

 

„Șase frați, am șase frați!”

 

Era aprilie 2020 când sora Mihaela își făcea stagiatura la Córdoba. O prietenă i-a sugerat să-și caute familia biologică, ca pe ceva necesar în procesul ei de formare. A rezistat mult timp, nu a vrut să provoace noi suferințe. „În adâncul meu am crezut că nu am pe cine să caut”. În cele din urmă, și-a dat seama de beneficiile umane și spirituale pe care i le-ar putea aduce acest lucru și a început procesul de căutare susținută de profesorul ei. A cerut certificatul de adopție de la Guvernul Insulelor Canare, care includea numele părinților săi și orașul în care s-a născut. 

Datorită unei fundații românești, procedurile, încetinite de pandemie, au fost simplificate și Mihaela și-a putut obține și certificatul de naștere. La două zile după ce a sosit, au sunat-o de la fundație pentru a-i spune că părinții ei sunt în viață. Serviciile sociale veneau la ei acasă să-i viziteze. Când i-au spus, Mihaela le-a trimis o scrisoare de prezentare, cu o fotografie. Deja în mănăstirea din Murcia, unde tocmai sosise, Mihaela a petrecut două săptămâni de adevărată anxietate fără să știe cum o va privi familia ei biologică. 

Pe 17 noiembrie 2020, la ora 10 dimineața, Mihaela a primit un email de la serviciile sociale din România prin care anunța că au vizitat casa părinților ei, că s-au bucurat foarte mult și așteaptă cu nerăbdare să o cunoască. Îmbrățișarea pe care a primit-o în acea zi, de la fiecare dintre surorile din comunitate, nu o va uita niciodată. Două zile mai târziu, a sosit o altă scrisoare prin care se informa că toți membrii familiei sale sunt sănătoși, că mama ei avea 47 de ani, tatăl său 50 și că mai are șase frați. 

„Șase frați, am șase frați”, le-a exclamat călugărițelor care se aflau în acele zile la mănăstire. Și atunci a avut o idee care ar grăbi întregul proces: a căutat numele părinților ei pe Facebook și a apărut unul dintre verișorii ei. A scris întrebând dacă poate să-și contacteze părinții. A doua zi, două fete au bombardat-o cu mesaje în care o întrebau dacă ea este cea care își caută familia, că sunt surorile ei. Mihaela s-a repezit să se roage, plângea abundent. La sfârșitul rugăciunii, s-a conectat prin apel video cu surorile ei românce. 

 

Reîntâlnirea emoționantă cu familia biologică

 

În ziua aceea, Mihaela simțea că inima îi sare din piept. Apoi, pe ecran au apărut surorile ei Roxana și Raluca. Văzându-le, toți au început să plângă. Cu ajutorul traducătorului din calculator și a semnelor, au reușit să se înțeleagă în timpul acelui prim apel. A doua zi dimineață, a luat legătura cu unchiul său și mama ei a apărut pe ecran. Văzându-și fiica, Nicoleta a îngenuncheat, și-a acoperit fața și nu a putut decât să repete: „Fiica mea Mihaela”. În acel moment, tânăra a fugit să le ceară voie surorilor ei din comunitate, să poată merge să-și cunoască mama. În ziua aceea, mănăstirea era aproape inundată de lacrimi. Două zile mai târziu avea să-l întâlnească pe tatăl ei, Ion, care îi făcea cu mâna.

Sora Mihaela i-a cunoscut prin intermediul camerei web pe toți frații și surorile ei: Ana Maria, Roxana, Raluca, Narcisa, Crina și Andrei. Care de-a lungul vieții auziseră de Mihaela și pe care, acum, o primiseră de parcă ar fi fost mereu alături de ei. „Speranța pe care această umilă familie românească o cultivase ani de zile se împlinise, acum rugăciunile sincere ale părinților care au suferit cu credință au avut răsplata lor. Dar, timpul a trecut și cea mai importantă zi se apropia: reîntâlnirea personală cu familia sa biologică”, mai relatează jurnaliștii.

Pe 20 august 2021, sora Mihaela și sora Immaculate, s-au îndreptat spre Madrid cu mașina. De acolo, un avion le-a dus în capitala României. Acolo aveau să ia un al doilea zbor, spre Suceava. La sosirea pe aeroportul din acest oraș din nordul țării, le așteptau părinții și frățiorul. Mama, văzând-o pe Mihaela, a îmbrățișat-o plângând neîncetat. Sora Mihaela, la rândul ei, a plâns. Mama ei și-a tot cerut iertare pentru că a căutat-o ​​fără succes. Între timp, Mihaela, a mulțumit pentru darul vieții.

O oră mai târziu, sora Mihaela Maria se afla la Stulpicani, acasă la părinții ei biologici. Acolo avea să-și întâlnească unchii, restul fraților săi și cei șase nepoți ai săi. Cu aceștia din urmă a început să se joace, în timp ce le spunea că este „mătușa Mihaela”. L-a cucerit pe fratele său mai mic, Andrei, în vârstă de doar opt ani, când a început să joace fotbal cu el și prietenii. Mihaela nu a primit doar vestea că, de fapt, are o mulțime de frați, ci și că toți se aseamănă foarte mult fizic. În acele zile, întreaga familie a fost foarte fericită de acea reuniune și, de asemenea, că Mihaela locuia în Spania și era călugăriță catolică.

 

Mihaela: „Întâlnirea cu familia mea biologică m-a ajutat să văd că Dumnezeu există”

 

Fără apă curentă și fără curent electric, celor două surori dominicane nu le-a lipsit nimic în cele trei săptămâni petrecute acolo. Părinții Mihaelei urmau să le ofere tot ce aveau mai bun. În primele zile nu au vrut să mănânce cu ei, de teamă să nu primească în propria casă oameni care aveau o situație economică mult mai bună decât a lor. Dar acel sentiment a dispărut și mama ei și-a plimbat cu mândrie fiica prin oraș, în timp ce vecinii, care au ținut-o cândva în brațe, au fost emoționați să o vadă. Și alți oameni din cartier au felicitat-o ​​și și-au dorit ca într-o zi să-și poată întâlni proprii copii dispăruți. 

Unul dintre cele mai emoționante momente ale călătoriei a fost când sora Mihaela a vizitat spitalul în care s-a născut. De asemenea, a avut timp să participe la Euharistie în biserica catolică din oraș și la liturghia ortodoxă. Și a sosit ziua plecării. Una dintre cele mai grele încercări, fără îndoială, a fost cea a surorii sale Narcisa, care era surdă și mută. Fără să poată vorbi, tânăra i-a transmis Mihaelei toată dragostea ei. Înainte de a pleca, tânăra călugăriță și-a îmbrățișat părinții cu bucurie și recunoștință în inimă pentru tot ce au făcut pentru ea din ziua în care s-a născut. 

Mihaela i-a cerut mereu lui Dumnezeu să-și poată întemeia o familie. Astăzi, în absența uneia, El i-a dăruit trei: comunitatea de surori dominicane, cărora le este foarte recunoscătoare, familia ei adoptivă și familia ei biologică. La 28 de ani, este călugăriță la Mănăstirea Santa Ana din Murcia și la anul speră să-și facă jurămintele perpetue. 

„Întâlnirea cu familia mea biologică m-a ajutat să văd că Dumnezeu există, că nu a uitat nicio lacrimă din mine”, a conchis Mihaela.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0