Viața tot mai scumpă din Spania schimbă planurile românilor. Mulți se gândesc să revină acasă

Viața în Spania nu mai este rentabilă pentru familiile Larisei, Simonei și Claudiei, trei românce care au stat de vorbă cu jurnaliștii spanioli de la Lanza Digital.

„Ne este greu să ajungem la sfârșitul lunii, ca să nu mai vorbim de cumpărarea unei case”, spun ele.

Larisa e Spania din 2004 și lucrează în industria hotelieră

Larisa Mihaela Zugravu își amintește foarte bine de ce, cum și când a ajuns în Ciudad Real. După mai multe încercări eșuate de a emigra în alte țări europene, soțul ei a venit în Spania în 2004, a găsit de lucru și un apartament în Ciudad Real (prin intermediul unui alt prieten român). După trei luni, ea și-a făcut bagajele și l-a urmat.

A venit în căutarea aventurii, cu autobuzul. Cu banii trimiși de partenerul ei. Își amintește încă prima impresie despre Ciudad Real: „Am ajuns în Pandorga, în ziua „zurra”, și m-a mirat să văd atâția copii murdari pe străzi. M-a surprins foarte mult” (râde). După o săptămână a început să lucreze.

„Am avut norocul să cunosc o femeie care m-a ajutat cu actele. Am fost angajată în sectorul ospitalității, la un tablao flamenco (un local spaniol dedicat spectacolelor live de flamenco, n.r.). După șase luni, m-am întors în România pentru viză (era o procedură obligatorie pe atunci( și m-am întors. În acel moment, nu se vedea niciun viitor în România, eram la facultate, a trebuit să renunț la studii pentru a-mi omologa bacalaureatul aici”.

Apoi a urmat un curs de asistent socio-sanitar pentru îngrijirea persoanelor dependente, dar nu se simte încă pregătită să lucreze în acest domeniu, așa că continuă să lucreze în industria hotelieră: „Nu am nicio problemă, am un loc de muncă stabil, nu-mi place să schimb”.

Experiența ei de migrație a fost bună. Locuiește împreună cu soțul ei, care este zidar, au o fiică mică și nu au dus lipsă de muncă de când sunt în Spania. Mai mult, are o opinie clară în această privință: „Cred că cei care nu găsesc de lucru este pentru că nu vor să muncească; este greu să găsești muncitori buni”, comentează ea.

„Pentru a trăi mai bine, mă întorc în țara mea”

Nici măcar în plină explozie a bulei imobiliare, familia Zugravu nu și-a pierdut locul de muncă. Dar anii au trecut (douăzeci și doi), și circumstanțele din Spania, de asemenea. Deși din punct de vedere social le merge bine, simt că lucrurile „sunt din ce în ce mai rele, în opinia mea”.

„Există locuri de muncă, dar salariile nu sunt pe măsura cheltuielilor. Am venit aici să câștigăm bani, să obținem un ban în plus, dar acum câștigăm doar cât să supraviețuim, și pentru asta mai bine mă întorc în țara mea”.

Planuri precum cumpărarea unei case, contractarea unui credit ipotecar, îi par imposibile. Ea crede că în România, cu rețeaua de sprijin familială și experiența lor anterioară în străinătate, le-ar merge mai bine.

Nici ea, nici prietenele și compatrioatele sale Claudia și Simona, cu care se întâlnește la sediul Asociației Hispano-Române din Castilla-La Mancha, nu cred că lucrurile stau mai bine în România, deși speră că se vor îmbunătăți.

Salariile sunt mici și în România

România face parte din UE de aproape douăzeci de ani, „dar corupția este în continuare foarte mare, salariile sunt foarte mici și ne este greu să ne obișnuim cu moneda noastră. Acum ne gândim doar la euro”. În ciuda acestui fapt, familia și mai ales soții sunt cei care iau decizia de a părăsi Spania.

„Pentru a nu mai fi în situația de a nu ajunge la sfârșitul lunii, preferăm să ne întoarcem. În viitorul nu foarte îndepărtat, vom pleca”, spune Larisa, care nu a pierdut legătura cu țara sa, „de fiecare dată când avem vacanță, mergem în România, încă avem multe legături”.

Decizia este luată, dar recunoaște că o sperie. „Ne-am obișnuit cu viața de aici și nu mai suntem atât de tineri, să o luăm de la zero... Spania este o țară care îmi place foarte mult, oamenii sunt foarte prietenoși, foarte deschiși. Te tratează bine peste tot, nu am avut experiențe neplăcute”, încheie ea.

Simona Burbulea: „Peste doi sau trei ani plecăm”

Simona Burbulea locuiește de 15 ani în Spania. A venit aici literalmente „din dragoste”. Băiatul pe care îl iubea locuia în Spania, emigrase la vârsta de cincisprezece ani împreună cu mama sa în El Robledo, iar ea, obosită de relația la distanță, a pus capăt relației și în 2011 a venit la Ciudad Real.

Cincisprezece ani mai târziu, soțul ei o încurajează să se întoarcă în România. Sunt din Transilvania, unde și-au construit o căsuță, „și în doi sau trei ani plecăm”, spune ea.

Soțul și soacra ei au emigrat în Spania pentru prieteni. „Să emigrezi dintr-o țară în alta fără să ai pe nimeni este o nebunie. Trebuie să-ți cauți traiul din prima clipă, dar soacra mea avea o cunoștință și de aceea a ajuns aici”.

Simona a venit să rămână, și-a găsit de lucru, fiul ei s-a adaptat foarte bine în Spania și la școala de aici, dar recunoaște că viața a devenit mai complicată.

„Totul este foarte scump, atât aici, cât și acolo, doar că în România salariile sunt mici; cu toate acestea, soțul meu crede că acolo i-ar merge mai bine din punct de vedere profesional”.

„Amândoi suntem liber profesioniști, soțul meu are o mică firmă de construcții și instalații electrice, iar eu lucrez într-o agenție de consultanță. Cu siguranță el va găsi foarte ușor de lucru, deoarece există o mare cerere de electricieni și instalatori, de fiecare dată când plecăm în vacanță îl sună pentru ceva. Mie îmi va fi mai greu. Legile sunt puțin diferite, trebuie să mă pun la curent. Am terminat facultatea de asistență socială, care nu are nimic de-a face cu ceea ce fac acum, va trebui să o iau de la capăt”.

Nici nu au o dată de întoarcere, „discutăm mult despre asta, acum că am terminat casa. Soțul meu este foarte stresat, lucrează în Madrid, plătește multe impozite ca liber profesionist și crede că în România va putea să dedice mai mult timp familiei și să câștige mai bine”.

Singura piedică este fiul lor, „este foarte bine adaptat, i-ar fi foarte greu să plece. Dar soțul meu are nevoie de o schimbare, iar noi mergem acolo unde merge el”. „Avem prieteni care s-au întors și le-a mers foarte bine în România”, asigură ea.

Claudia pleacă „pentru o perioadă”

Claudia Barbulea, a treia româncă intervievată de jurnaliștii spanioli, spune că pleacă în România, însă doar pentru un timp. Pleacă vara viitoare „din motive personale”, dar nu definitiv.

„Vom sta câțiva ani, dar ne vom întoarce în Spania”.

Ea este cea care locuiește de mai puțin timp în Spania, zece ani. Ea a venit să lucreze, la început în Valdepeñas, cu niște veri. I-a luat ceva timp să-și găsească de lucru, „am petrecut trei luni învățând limba ca să mă descurc puțin”. Apoi a ajuns în Ciudad Real, și-a găsit un loc de muncă bun, un partener, și acum locuiește în capitală.

„Am speranță că lucrurile se vor schimba în România, pentru oamenii din țara mea, dar recunosc că îmi place mai mult să trăiesc aici. Oamenii sunt amabili, educați, mă înțeleg mai bine cu oamenii de aici decât cu cei de acolo”.

Nici nu aș emigra într-un alt oraș decât Ciudad Real.

„Acest oraș este foarte primitor, mi-am făcut o mulțime de prieteni, este un oraș foarte liniștit. Și soțului meu îi place, deși din cauza serviciului a fost în alte locuri, cum ar fi Marbella, întotdeauna se întoarce în Ciudad Real”.

Populismul extrem este în creștere în România

Simona, Claudia și Larisa discută la sediul Asociației Hispano-Române din Castilla-La Mancha cu Elena Iosif, studentă la Drept și Științe Sociale în cadrul programului Erasmus la Universitatea din Castilla-La Mancha, care a sosit acum o săptămână și va petrece întregul semestru în Ciudad Real.

Tânăra a ales Spania pentru că îi place „țara și cultura”, spune ea, și pentru că a auzit multe lucruri bune despre sistemul Erasmus spaniol.

Ceea ce povestește despre România actuală nu este prea încurajator, dar ea aspiră să schimbe lucrurile studiind în străinătate, la fel ca mulți alți tineri de 20 de ani din țara sa. Își vede viitorul lucrând pentru România pe plan internațional, profitând de oportunitățile oferite de Uniunea Europeană.

„În România prețurile sunt foarte mari, dar salariile sunt mai mici decât în Spania și există multă corupție în tot sistemul, de sus până jos. Există corupție chiar și în sistemul de sănătate. Dacă trebuie să te consulte un medic, este mai bine să-l plătești pe sub mână”.

Țara crește, „dar are multe datorii, iar noul guvern a început să facă reduceri. Totul a crescut foarte mult în ultimii cinci ani, situația este îngrijorătoare, populismul extrem este în creștere și dă vina pe Uniunea Europeană pentru toate problemele”.