Dosar penal după incendiul de la spitalul din Craiova. Pompierii au încurcat locația: S-au dus la Pediatrie în loc Psihiatrie

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

A fost deschis un dosar penal după incendiul produs la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, unde peste 40 de pacienţi au fost evacuaţi şi trei cadre medicale au suferit fracturi după ce au sărit de la etaj.

În urma incendiului de la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, de luni noaptea, trei cadre medicale au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, după ce au sărit de la etajul întâi al clădirii.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi fac verificări pentru distrugere din culpă şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror.

În acelaşi timp cu ancheta penală, marţi dimineaţa s-au făcut verificări şi la ISU Dolj, după ce în spaţiul public a apărut informaţia că pompierii au greşit locaţia.

Pomperii care au intervenit la incendiul ce a avut loc la Spitalul de Psihiatrie din Craiova au încurcat adresa. Mai mulţi martori au declarat că pompierii au mers la Spitalul de Pediatrie în loc de Spitalul de Psihiatrie din Craiova.

Pompierii au încurcat locația: S-au dus la Pediatrie în loc Psihiatrie

 

ISU a confirmat informaţia spunând că este vorba de pompierii ce au venit în sprijinul efectivelor ce erau deja prezente la incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Craiova: "Autospecialele de la această subunitate au ajuns iniţial la o altă unitate sanitară din zonă (zona Parcului Romanescu din Craiova – Spitalul de Pediatrie – n.r.), aflată pe traseul de deplasare", potrivit Mediafax.

Deoarece a fost anunţat un incendiu care avea potenţial să afecteze unitatea sanitară, reprezentanţii ISU Dolj au decis ca imediat, fără a se mai aştepta datele de la faţa locului, să suplimenteze forţele şi mijloacele de intervenţie.

A fost, astfel, alertat şi trimis în sprijin Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, urmate imediat, succesiv, de o autospecială de descarcerare grea, încă o autospecială de stingere şi o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime.

„Autospecialele de la această subunitate au ajuns iniţial la o altă unitate sanitară din zonă (zona Parcului Romanescu din Craiova – Spitalul de Pediatrie – n.r.), aflată pe traseul de deplasare, întrucât echipajul aflat în prima autospecială, din fruntea colonei de deplasare, a avut impresia că observă semnalele luminoase ale unei ambulanţe aflate în incinta acelei unităţi sanitare şi crezând că acolo este incendiul. În scurt timp, echipajele au constatat că nu la locaţia respectivă se manifesta incendiul, continuând deplasarea către locul intervenţiei, unde au ajuns în timp scurt”, menţionează reprezentanţii ISU Dolj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel