Doi români trimiși în Danemarca și Germania să se trateze de COVID revin acasă vindecați

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Doi români care au fost transferați la tratament în străinătate revin marți în țară, vindecați. Potrivit MApN, aceștia vor fi transportați cu o aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale. 

Cele două persoane vindecate de COVID-19 vor fi repatriate din Aarhus (Regatul Danemarcei) și Hamburg (Germania).

Pacienții au fost transferați, în stare gravă, în cele două țări la începutul lunii noiembrie.

O echipă formată din specialiști din cadrul SMURD și ai Bazei 90 Transport Aerian va monitoriza pacienții pe timpul zborului.

Aeronava va sosi în Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 18.30.

23 de paturi libere la ATI pentru bolnavii COVID din România

 

În spitalele din România sunt libere, marți, 23 de paturi la terapie intensivă pentru pacienții cu COVID-19. Paturile libere sunt în București, Constanța, Dâmbovița, Harghita, Suceava, Teleorman, Tulcea și Vaslui.

Marți, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.718 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.

În București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 150 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.

Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.

1.681 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

La nivel național, la acest moment sunt disponibile 23 paturi libere de ATI, 8 în București, 3 în județul Constanța, 2 în județul Dâmbovița, 1 în județul Harghita, 2 în județul Suceava, 2 în județul Teleorman, 4 în județul Tulcea, 1 în județul Vaslui, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

Patru tineri au murit de COVID-19; niciunul nu era vaccinat

 

Patru tineri au murit din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore, niciunul nefiind vaccinat. Tinerii sunt din Argeș, Mureș, Dâmbovița și Bihor și doi dintre ei aveau și alte afecțiuni.

Cele patru decese ale unor români tineri au fost înregistrate la grupa de vârstă 20-29 de ani.

Este vorba de trei fete: o tânără din Argeș, ăn vârstă de 20 de ani, una de 27 de ani, din Mureș și alta de 26 de ani din Bihor, precum și de un bărbat de 24 de ani, din Dâmbovița.

Niciunul dintre cei patru nu era vaccinat.

Tânărul din Dâmbovița și fata din Bihor nu erau cunoscuți cu alte afecțiuni.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate în total 4.128 cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 343 decese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel