De luni intră în vigoare carantina redusă la cinci zile

Liviu Ludovic / 9 ian 2022, 22:23 Salveaza PDF Comentarii
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

De luni intră în vigoare carantina redusă la cinci zile, a anunțat, duminică seara, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. El a spus că persoanele care erau deja în timpul unei decizii de carantină sau izolare vor fi supuși perioadei reduse. 

Alexandru Rafila a fost întrebat dacă decizia de reducere a perioadei carantinei se va aplica și celor care se află deja în timpul unei astfel de măsuri.

"Da! Va fi o măsură care se aplică practic tuturor și celor care se află în acest moment în carantină și aceeași măsură o vom lua și în cazul celor care se află în izolare, pentru că știți bine, trebuie să facem această diferență între carantină - care se referă la persoanele aparent sănătoase, care călătoresc - și izolare, care se referă fie la persoanele bolnave, fie la persoanele care sunt contacți apropiați ai unor persoane bolnave", a spus ministrul Sănătății, duminică seara, la Antena 3.

Practic, măsura se va aplica și celor care se află deja în carantină sau în izolare.

Cei aflați în această situație vor primi mesaj de la Direcția de Sănătate Publică pentru a fi încunoștiințați despre decizie.

"Oricum, discutăm de practic de 1 - 2 zile în care vor primi aceste mesaje și practic noua durată a izolării, respectiv a carantinei, va fi precizată în mesajul respectiv", a mai spus Rafila, potrivit Mediafax.

CNSU a modificat regulile de carantină, în sensul reducerii perioadei de la 14 la 5 zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală și la 10 zile pentru cele nevaccinate.

Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa

 

România se află pe unul dintre cele mai rapide trnduri de creștere din Europa, în privința valului 5, a declarat, duminică seara, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a spus și ce trebuie să facă orice cetățean atunci când are primele simptome de coronavirus.

"În mod evident, România a intrat în valul 5. Am discutat de câteva sute de cazuri pe zi. Acum discutăm de câteva mii de cazuri pe zi. Chiar dacă pare că situația s-a stabilizat de vreo patru-cinci zile, asta nu înseamnă că lucrurile au revenit la normal. Apropo de acel număr de reproducere bazal, acum ne aflăm pe la 1 70. Am crescut de la 0,7 la 1,7, ceea ce demonstrează că este o creștere rapidă în România", a spus, duminică seara, la Antena 3, ministrul Sănătții, dr. Alexandru Rafila.

România este pe locul 2 sau 3 în Europa

 

"Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa și nu mă refer doar la Uniunea Europeană. Suntem pe locul 2 sau 3. Nu avem încă niciun motiv să ne relaxăm, ci dimpotrivă trebuie să fim extrem de atenți. Speranța este că aceste cazuri noi care se înregistrează să nu pună în pericol sistemul de sănătate, adică persoanele care se internează să nu fie așa de multe", a mai spus Rafila.

Întrebat unde trebuie să sune un cetățean al cărui test pentru SARS-CoV-2 este pozitiv, ministrul Sănătății a spus că primul cu care trebuie luată legătura este medicul de familie.

"În primul rând, trebuie să ajungă să aibă testul pozitiv. De foarte multe ori nu avea testul pozitiv. Și atunci primul pas este la medicul de familie unde poate să facă acest test. Înainte, nu putea, pentru că nu era finanțată această activitate. Nu era plătit testul la medicul de familie. Dacă medicul de familie îl plătea din banii lui, bine, dacă nu… Nu era normal să se întâmple așa. Deci primul pas este testarea la medicul de familie. Medicul de familie evaluează pacientul și, în funcție de vârstă, de comorbidități, de starea clinică a pacientului îl îndrumă la domiciliu, unde îl monitorizează telefonic zilnic, iar dacă starea lui se schimbă sau persoana care se prezintă la medicul de familie are comorbidități care ar putea să pună probleme sau are o formă medie de boală, atunci este îndrumat la acel centru de evaluare. Avem aproape 200 de astfel de centre care devin operaționale", a mai spus Rafila.

Ministrul Sănătății i-a sfătuit pe români ca fiecare cetățean sau fiecare familie să aibă o mică trusă de urgență acasă care să conțină un pulsoximetru și un termometru.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy