Bucureștiul intră oficial în scenariul ROȘU: Multiple restricții pentru nevaccinați

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Bucureştiul intră, din noaptea de vineri spre sâmbătă, în scenariul roșu. Subprefectul Antonela Ghiță spune că noile restricții vor intra în vigoare din noaptea de vineri spre sâmbătă. Rata de infectare a ajuns vineri la 3,77 la mie în București. Rata de infectare în București era miercuri de 3,3 la mie, iar joi de 3,65 la mie. 

Bucureștiul intră în noaptea de vineri spre sâmbătă în scenariul roșu. 

În localitățile în care incidența este între 3 și 6 la mie se intră în restaurante și cafenele cu certificatul COVID. Aceeași regulă se aplică pentru nunți, botezuri, mese festive, cinematografe, spectacole și concerte.

Conform proiectului de hotărâre adoptat de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, este obligatorie purtarea măștii de protecție pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor.

Sunt permise orele de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele cu certificat COVID.

Aproape 20.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

 

Aproape 20.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. România are 5.443.553 de persoane vaccinate, din care 5.311.767 cu schema completă.

19.981 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore, 10.107 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson, 6.765 prima doză de Pfizer BioNTech, respectiv 2.745 a doua doză de Pfizer BioNTech, 172 prima doză de Moderna și 103 doza a doua, 18 români s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 71 au făcut rapelul cu același ser.

În total, România are 5.443.553 de persoane vaccinate, din care 5.311.767 cu schema completă.

Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 10.026.290 doze de vaccin: 7.708.666 Pfizer BioNTech, 738.131 Moderna, 850.463 AstraZeneca şi 729.030 Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore au fost 3 reacţii adverse la vaccinare.

În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 17.137 de reacţii comune şi minore.

74 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel